La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție, care a identificat doi bărbați, de 37 de ani, respectiv 31 de ani, și două femei, de 26 de ani și 39 de ani, cu toții din municipiul Suceava. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 9.30, în timp ce se aflau în stația taxi, cei patru au solicitat unui taximetrist să-i transporte undeva și, întrucât au fost refuzați, pe motiv că taximetristul l-ar fi cunoscut pe unul din clienți că este rău-platnic, între aceștia și șofer a izbucnit un scandal. S-au lovit reciproc, în sensul că au dat și potențialii clienți, a dat și conducătorul auto. Totodată, a fost lovit și avariat taxiul, dar și un autoturism aparținând unei firme de pază, parcat în imediata apropiere. Reprezentantul firmei de pază și taximetristul au depus plângere pentru comiterea infracțiunii de distrugere, iar femeia de 26 de ani a depus plângere împotriva taximetristului, pentru comiterea infracțiunii de lovire. Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.
Suceava
Poliția municipiului Suceava a fost solicitată duminică, la ora 9.30, prin 112, să intervină pentru aplanarea unui scandal izbucnit într-o stație taxi de pe bdul 1 Decembrie 1918 din localitate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii