Talpa regelui

Cărțile făcute din cărți îmi trezesc un soi de strângere de inimă. Istoria este falsificată, realitatea prinde carnagiul putred al informației trunchiate. Apar din ce în ce mai multe lucrări croite de cercetători care merg pe principiul mai bine o carte incompletă decât nimic.

 

(Zău așa, aș spune, mai bine nimic decât minciună!) Un cercetător dedicat merge luni la rând prin arhive și apoi alți zece dau citate din cărțile acestuia. Așa că sus, în vârful piramidei, toată lumea citează pe toată lumea. Mă scuzați de întrebare… cine este totuși autorul? Ciudată muncă „cercetarea”. Pe aici, prin Rădăuțiul atât de îndepărtat de lume, a trecut regele… Pe unde și-o fi așezat talpa piciorului pentru ca timpul s-o nemurească doar cu aurul zilei? Grefierul Petru Bordeianu a fost prietenul meu. Puteți să zâmbiți. A murit în urmă cu aproape 14 ani. Trecuse de 90 de ani. (Dacă încep să calculez și eu am acum peste 100 de ani…) Locuia pe strada Dobrogeanu Gherea, într-o casă veche. Până în 1974, lucrase ca grefier la Tribunalul Rădăuți. Era extrem de meticulos și știa o mulțime de lucruri despre așezare. De la el (din viu grai adică, dar și privind documente) am aflat de vizita Regelui Carol al II-lea la Rădăuți. Petru Bordeianu avea pe atunci 25 de ani. Regele avea să fie întâmpinat de membrii Clubului Hatmanul Luca Arbore (înființat în 1924 la inițiativa unor ofițeri din Batalionul 11 Vânători de Munte). În anul 1947, a fost desființat, fiind considerat club de reacționari din cauza politicii pe care o făcuseră unii sportivi. O fotografie din 8 iunie 1938, redă atmosfera de sărbătoare prilejuită de sosirea unor oaspeți de la curtea regală. Din nou Clubul Hatmanul Luca Arbore prezintă salutul. Fotografia este realizată de evreul Brucher, cu atelier în Rădăuți Bucovina. Minunate erau fotografiile alb-negru făcute odinioară. Misterul, umbrele, luminile te înfioară și îți trezesc un respect de netăgăduit. N-am putut lua legătura cu supraviețuitorii implicați în evenimente importante. Au murit de mult ori n-am știut de existența lor. Dar suntem datori să onorăm cum se cuvine talpa regelui ori pasul omului de rând. Să scriem cu dreaptă măsură. Nu pentru fala noastră. Nu pentru raftul de cărți ce stă gata să cadă. Pentru oglinda zilei de mâine.