E greu să presupunem cum se vor desfășura evenimentele, dacă se vor potoli confruntările până duminică, 2 martie, când, în mod tradițional, colectivele artistice sunt invitate să-și etaleze comorile folclorice. Dar numai cu bucurie nu ne vom întâlni la acest jubiliar Mărțișor. Ne rămân doar speranța și puritatea ce străbat de la simbolul străbun al neamului nostru. O singură zi de doliu, declarată de oficialități la 20 februarie, nu poate potoli durerea oamenilor de bună-credință. De aceea, Societatea Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți se adresează către organizatori și colectivele participante la festival să lase veselia pentru timpuri mai bune și să întregească programul artistic cu poezii patriotice, balade și doine, care sunt expresia vie a durerilor și speranțelor noastre. Totodată, s-ar cuveni să nu uităm de autenticitatea și demnitatea portului național românesc. Or, ar fi nu doar o lipsă de bun gust, ci și de bun-simț ca artiștii amatori să se prezinte în scenă în costume înzorzonate cu sclipici și alte podoabe din categoria kitsch-ului. Să punem de data aceasta în valoare austeritatea costumelor purtate la mari sărbători de străbunii noștri, care se manifesta în alb și negru, unica podoabă fiind brâiele tricolore. Negrul este culoarea noastră, care exprimă patimile lui Hristos, e culoarea luată de la bătrânele care mergeau în diminețile reci de iarnă la biserică – în catrințe negre și cojoace albe cu puțin negru pe la margine. Așa ar trebui să apară și Mărțișorul nostru în aceste zile tragice. (Societatea Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți, NICOLAE TOMA, președinte, MARIA TOACĂ, secretar; Zorile Bucovinei, 21 februarie 2014)
Ucraina
Se apropie una dintre cele mai frumoase și dorite manifestări de suflet ale românilor noștri – sărbătoarea Mărțișorului. De fiecare dată ne adunăm la acest festival folcloric, ajuns anul curent la cea de-a XX-a ediție, cu mare bucurie, speranță și primeniri primăvăratice în suflet.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii