Sute de suceveni ar putea fi șterși de pe lista pentru locuințe ANL

> „În măsura în care nu sunt aduse adeverințe de venit, cât și celelalte documente necesare, dosarele nu mai sunt luate în considerare” a avertizat primarul Ion Lungu
Sute de suceveni ar putea fi excluși de pe lista cu potențialii beneficiari de locuințe construite cu fonduri guvernamentale acordate prin intermediul Agenției Naționale pentru Locuințe. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat ieri că ei nu și-au actualizat documentația până la termenul limită, care a expirat pe 7 februarie, motiv din care dosarele în cauză nu mai sunt eligibile. „Din păcate, și înspre surprinderea mea, din 980 de dosare au fost actualizate doar 117. În măsura în care nu sunt aduse adeverințe de venit, cât și celelalte documente necesare, dosarele nu mai sunt luate în considerare” a avertizat Lungu. Punctajul cel mai mare acordat de Comisia socială, întrunită zilele trecute, este de 66 de puncte, fiind vorba despre o persoană singură care a făcut cerere la compartimentul specializat al Primăriei în urmă cu 10 ani.
 

Edilul-șef Ion Lungu precizează că, deși nu s-au mai construit locuințe ANL, în acest an până la 30 de familii ar putea, din diferite motive, să părăsească unitățile de locuit acordate în anii anteriori, aceste locuințe urmând a fi orientate către solicitanții din capul listei. Potrivit legii, beneficiarii de locuințe ANL vor avea vârsta sub 35 de ani la data depunerii cererii, aceștia și membrii familiei lor netrebuind să mai dețină o locuință în proprietate sau cu chirie, una proprietate de stat, proprietate a unității administrativ-teritoriale sau a unității în care își desfășoară activitatea solicitanții, în municipiul Suceava ori pe o rază mai mică de 10 km față de reședința de județ. De asemenea, obligatoriu, titularul cererii de locuință trebuie să își desfășoare activitatea în Suceava sau în localități limitrofe aflate la maxim 10 km de municipiu. La stabilirea punctajelor și a ordinii pe listă se iau în calcul situația actuală a titularului, starea civilă, numărul de persoane din întreținere, starea de sănătate a tuturor, vechimea cererii sau nivelul studiilor sau al pregătirii profesionale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: