Experiența

În laboratoarele Parlamentului se află în pregătire o nouă lege a voluntariatului, ce ar urma s-o îmbunătățească pe cea din 2011. Bun. Legea veche (actuală) pare-se că n-a fost (dar numai ea…?) de natură să dea avânt activităților de voluntariat de la noi, câtă vreme un Eurobarometru din 2010 poziționa România undeva spre coada clasamentului privind „implicarea în comunitate”. Dar, pe de altă parte, aceeași cercetare arăta că 20% dintre români (adică puțini față de frumoasa Europă) ar fi fost atunci cuprinși în activități de voluntariat, ceea ce, scuze, pare o cifră umflată cu pompa.
 

L.D. CLEMENT

Vor fi fost cuprinși în scripte, nu în activități. Și iată că proiectul legislativ tocmai trecut de Senat, zice-se mai stimulativ, vine printre altele cu noutatea că, dacă va fi realizată în domeniul studiilor absolvite, activitatea de voluntariat va fi considerată experiență profesională și de specialitate. Bun! De altfel, și până acum erau structuri care eliberau documente cu acest conținut, pentru cine va vrea să le ia în seamă; și nu era rău (pare-se că, uneori, acele structuri sau altele chiar țineau seama de ele). Dar să nu uităm că nu suntem altundeva decât în România. Unde slujbe nu prea există și unde, la o adică, experiența ar spune că ar fi comod ca „angajarea de probă” să fie înlocuită printr-un „voluntariat” cu seducția unor frumoase promisiuni, inclusiv de patalamale valide legal. Situație ce se poate prelungi cât trebuie, până ce se decide că voluntarul nu corespunde. Sau unde s-ar putea găsi întreprinzători care se întemeieze și astfel de fabrici de diplome care, absolut legal, în baza studiilor anterioare, să certifice cuiva abilități, competențe și experiențe. Bun? De experimentat…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: