Din cauza nehotărârii consilierilor

Sportul sucevean, lăsat fără finanțare până cel mai devreme în aprilie

> „Deja este târziu, existând presiuni și de la fotbal, și de la handbal” susține primarul Ion Lungu
 

Sportul sucevean este lăsat fără finanțare, deoarece consilierii municipali încă nu s-au hotărât cum să repartizeze pe ramuri sumele care vor face obiectul licitației organizate de Primărie pentru accesarea fondurilor nerambursabile acordate anual de la bugetul local, potrivit legii. „Deși am avut vreo 3 runde de consultări cu consilieri locali pe tema împărțirii fondurilor nerambursabile pentru activitățile sportive și de cultură, nu s-a ajuns la un consens total” a declarat primarul Ion Lungu. El spune că, în ședința din 27 februarie, va pune pe masa Consiliului Local un proiect „obiectiv” de hotărâre, prin care pentru handbal și fotbal se va prevedea câte 1 milion de lei, în timp ce celelalte ramuri sportive se vor putea bate pentru un total de 500.000 de lei. Chiar dacă inițiativa legislativă va trece, Lungu consideră că deja este târziu, întrucât, după această primă etapă, urmează publicarea în Monitorul Oficial a listei cu ramurile sportive finanțate, după care vor fi depuse proiectele, ținută licitația și abia apoi anunțați câștigătorii. „Deja este târziu, existând presiuni și de la fotbal, și de la handbal. Dacă hotărârea va fi aprobată în ședința din 27 februarie, cu celeritate finanțările nerambursabile vor putea fi efectiv disponibile pe 1 aprilie. Mai devreme nu se poate” a explicat șeful administrației locale. Ion Lungu a precizat, de asemenea, că inițial propusese o alocare de 1 milion de lei pentru continuarea lucrărilor de la Catedrala „Nașterea Domnului”. Însă, pe durata consultărilor, aleșii locali au considerat că este mai bine ca suma „tăiată”, cea de 250.000 de lei, să fie îndreptată spre unitățile școlare de pe raza reședinței de județ. De altfel, prin operațiuni similare, unitățile școlare ar putea beneficia de un supliment total de 700.000 de lei. Reamintim, finanțările nerambursabile se acordă, pe bază de proiecte, din fondurile publice pentru activități non-profit de interes local. Beneficiari ai finanțărilor nerambursabile sunt persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile, fundațiile sau cultele religioase, în condițiile legii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: