Burse școlare pentru 1000 de elevi suceveni

Cu toată austeritatea bugetară, Primăria Suceava va acorda, și în 2014, fonduri pentru plata burselor școlare, a anunțat șeful executivului, Ion Lungu, menționând că, în acest sens, disponibilă va fi suma de 350.000 de lei.
 

„Deși este un an greu din punct de vedere bugetar, și în 2014 Primăria municipiului Suceava asigură, cu eforturi considerabile, fonduri pentru bursele elevilor” a precizat edilul-șef. Astfel, bursele de performanță sunt în valoare de 100 de lei și au ca beneficiari pe elevii cu rezultate deosebite obținute la olimpiade, competiții școlare și concursuri școlare naționale. Bursele de merit se ridică la 80 de lei și sunt orientate către elevii cu rezultate bune adjudecate după participarea la același gen de activități, însă ținute la nivel județean. Bursele de studiu de 60 de lei pe lună se acordă elevilor care provin din familii cu venituri mici, iar de bursele sociale, de aceeași valoare, vor beneficia elevii care se încadrează în categoriile sociale defavorizate (orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care învață în altă localitate, situații materiale grele). „Criteriile pentru acordarea acestor burse vor fi stabilite de consiliile de administrație ale școlilor. Luând exemplul anului trecut, când bugetul a avut aceeași valoare, în 2014 ar urma să fie acoperite circa 1000 de burse școlare” a explicat primarul Sucevei. Legea Educației naționale stabilește că bursele se plătesc din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin școlile din învățământul preuniversitar de stat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI