Dosare penale pentru doi șoferi cu peste 1 la mie alcool în aerul expirat

 

Polițiștii de la Serviciul Rutier au oprit în trafic pe raza comunei Dărmănești, vineri, după ora 8 seara, autoturismul condus de Florin O., de 28 de ani, din localitate. Șoferul conducea, e adevărat, dar s-ar putea ca el să nu-și fi dat seama, pentru că… era foarte beat. Simțind „aromele” alcoolice care emanau din toți porii șoferului, polițiștii au procedat la verificarea lui cu etilotestul. Aparatul a indicat exact 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare mai mult decât convingătoare pentru întocmirea unui dosar penal. Rezultatul analizei probelor biologice va fi însă cel hotărâtor în răspunderea penală. A doua zi, pe 25 ianuarie, cam pe la aceeași oră, polițiștii din Rădășeni au dat de un șofer cam în aceeași stare. Inițial ei au fost sesizați că două persoane au adus într-un bar din localitate un bărbat beat pe care îl găsiseră într-un autoturism prins în zăpada de pe DN 2E care trece prin Rădășeni. Oameni buni cei doi care, trecând pe lângă el cu mașina, au sărit în ajutorul șoferului, Petru L., de 36 de ani, din Cornu Luncii, și care de beat ce era (etilotestul a indicat ulterior 1,07 la mie în aerul expirat) pierduse controlul volanului, ieșind de pe drum și blocându-se cu mașina în zăpada de pe acostament. Salvatorii i-au acordat primul ajutor și l-au adus, în mod puțin ironic, tot într-un bar, dar la căldură și în siguranță. În acea după-amiază șoferul băuse bine într-un bar din Cornu Luncii și a apucat să conducă totuși mașina până la Rădășeni unde a clacat. Starea lui nu a necesitat internarea, obligatorie fiind doar întocmirea dosarului penal.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI