Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal, reunit la mijlocul acestei săptămâni, a hotărât ca viitoarele alegeri pentru funcțiile de conducere din cadrul Asociației Județene de Fotbal Suceava să fie organizate duminică, 2 martie, în cadrul Adunării Generale Ordinare ce va avea loc la restaurantul Brădet din Suceava și la care vor fi invitați reprezentanții tuturor celor 52 de cluburi cu drept de vot. Dosarele de candidatură pot fi depuse la sediul AJF din incinta stadionului „Areni” în perioada 27 ianuarie – 14 februarie, candidații urmând să fie validați în baza statutului de către o comisie formată din Sebastian Gheorghe, Gabriela Mendelea și Petru Murărița. Până în acest moment, pentru funcția de președinte și-au anunțat intenția de a candida Aurel Daicu (actualul președinte AJF) și Ciprian Anton (manager Sporting Suceava), în vreme ce pentru unul dintre cele trei posturi de vicepreședinte, deocamdată, și-a anunțat candidatura doar Manuel Costache (managerul Bucovinei Rădăuți).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii