Urmând a se conforma „măsurilor impuse în termenele stabilite”

Barul din Casa de Cultură își poate continua activitatea

Barul din incinta Casei Culturii din municipiul Suceava poate funcționa în continuare este concluzia unui raport al unei echipe de control care a verificat legalitatea funcționării acestei unități la cererea Prefecturii Suceava.
 

„În urma verificărilor efectuate în perioada 16-17 ianuarie de către Comisia mixtă interinstituțională, concluzionăm că barul deschis în incinta Casei de Cultură Suceava își poate continua activitatea, urmând ca administratorul societății să se conformeze măsurilor impuse în termenele stabilite de către instituțiile abilitate” a declarat prefectul județului Florin Sinescu. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, în urmă cu o săptămână, că localul care a fost amenajat în foaierul Casei de Cultură funcționează ilegal, întrucât firma care a amenajat respectivul local nu a respectat autorizația de construire emisă de municipalitate. El a spus că inspectorii Primăriei „și-au pus mâinile în cap” când au văzut ce s-a construit și că nu s-a respectat autorizația de construire. Lungu a spus că autorizația prevedea doar lucrări minimale, dar că s-a ajuns la modificarea arhitecturii unei clădiri de referință, fiind placați stâlpii, modificat tavanul, dar și grupul sanitar. Primarul a menționat că în acest caz s-a sesizat Ordinul Arhitecților, îngrijorat că o clădire proiectată de arhitectul Nicolae Porumbescu este modificată. Inspectorii Primăriei au amendat firma respectivă cu 3000 de lei, au dispus sistarea lucrărilor, aducerea la stadiul inițial, a spus Lungu, care a menționat că localul amenajat nu are autorizație de funcționare în condițiile în care nu a respectat autorizația de construire. Potrivit raportului comisiei interdisciplinare, Inspectoratul Județean de Poliție Suceava nu a depistat nereguli în ceea ce privește funcționarea acestui local și nu au fost dispuse măsuri din partea acestei instituții. ISU Suceava a constatat că unitatea a fost pusă în funcțiune în lipsa unei autorizații de securitate la incendiu, fiind găsite în local mai multe nereguli, între care neinstalarea dispozitivelor de evacuare a fumului și gazelor fierbinți pe suprafața vitrată de est, iar din cele trei uși de evacuare sunt în funcțiune doar două, contrar avizului de securitate emis, dar și că hidranții de incendiu nu sunt instalați conform normelor. Societatea a fost amendată cu 5000 de lei și i s-a pus în vedere să remedieze deficiențele până în data de 30 ianuarie. Garda de Mediu Suceava și Direcția de Sănătate Publică Suceava nu au constatat deficiențe, iar Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a apreciat că activitatea se desfășoară conform normelor în vigoare, se mai arată în raport. Totodată, Inspecția de Stat în Construcții (ISC) a constatat că au fost efectuate finisaje în afara celor stabilite prin autorizația de construire, nu s-au efectuat verificări ale instalațiilor montate și nu există dovada calității materialelor folosite la această amenajare. Astfel, ISC a dispus efectuarea unei expertize tehnice a lucrărilor efectuate, până în data de 14 februarie. În aceste condiții, concluzia verificărilor efectuate de comisia interdisciplinară este că barul din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor își poate continua activitatea și să remedieze deficiențele constatate. Totodată, s-a dispus respectarea celor prevăzute în procesul-verbal încheiat de Poliția Locală Suceava – Biroul Disciplină în Construcții, care menționează ca până în 15 martie să fie sistate lucrările de construire, să fie achitată amenda de 3000 de lei și ca societatea să se încadreze în prevederile autorizației de construire emisă de Primăria Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: