Întru cinstirea Sfântului Antonie cel Mare

Motto: „Răutatea veche nu poate fi bunătate nouă și începătorul răutății nu se poate face făcător de bunătăți noi!” (Proloage, Ed. Craiova 1991, pg. 439)
 

Ortodoxia pomenește în ziua de 17 ianuarie pe „Părintele monahismului” și „profesorul smereniei, răbdării și dragostei”, însușiri care l-au „nemurit”, punându-l „în capul cărții care se cheamă Sinaxar”, tocmai pentru a avea un model de trăire. Cum în anul care a trecut „psihologi și sociologi” se panicau pentru că Biserica nu are modele după care generația tânără să se călăuzească, răspundem acestei acuzații și din când în când, în paginile generoase ale ziarului „Crai nou”, dăm posibilitatea ca măcar despre unii să se vorbească „pentru a le urma pilda”. (I Cor. IV, 6) Cuvântul de început este concluzia care circumscrie o realitate, anume aceea consemnată de Sf. Pavel, care zice că „însuși satana se preface în înger al luminii” (II Cor. XI, 14) pentru ca „pe mulți să-i înșele în părerea lor și în socoteala lor rea să-i facă să alunece.” (Iisus Sirah, III, 23) Cum a ajuns Sf. Antonie la această concluzie o putem vedea din relatarea unei întâmplări petrecute către sfârșitul vieții, consemnată de Sf. Atanasie cel Mare astfel: „S-a întâmplat odată un lucru ca acesta: Doi diavoli s-au sfătuit ca să vină la el, zicând între ei că nimeni nu îndrăznește să se apropie, căci se temea ca nu cumva să fie rănit de dânsul; pentru că venise bătrânul în mare nepătimire și în viața cea desăvârșită și se întărise cu Sfântul Duh. Deci, unul din diavoli a zis către celălalt: – Frate Zerefere, așa era numele acelui diavol, oare de s-ar pocăi cineva dintre noi l-ar primi Dumnezeu întru pocăință? Oare se poate să fie așa sau nu? Răspuns-a celălalt: – Cine poate să știe aceasta? Iar Zerefer i-a zis: – Mi se va da voie să merg la Antonie, bătrânul care nu se teme de noi, și de la dânsul să mă încredințez de aceasta? – Mergi, zise celălalt, dar te ferește cu dinadinsul, fiindcă bătrânul este înainte-văzător și va cunoaște ispitirea ta și nu va voi să întrebe de aceasta pe Dumnezeu; însă mergi, doar cumva vei câștiga dorirea. Atunci, mergând Zerefer la Antonie, s-a închipuit în om și a început a plânge și a se tângui înaintea lui. Iar Dumnezeu vrând să arate, cum că nu se întoarce dinspre cei ce voiesc să se pocăiască, ci pe toți cei ce aleargă la El îi primește – prin aceasta dând chip omului celui păcătos, că chiar diavolul – începătorul răutății, de s-ar pocăi cu adevărat, nu l-ar întoarce, a tăinuit aceasta o vreme de bătrânul, ca să nu cunoască sfatul diavolesc. Drept aceea, vedea cuviosul pe cel ce venise la dânsul ca pe un om, iar nu ca pe un diavol, și i-a zis: – Ce plângi așa, tânguindu-te din inimă, omule, sfărâmându-mi și al meu suflet cu lacrimile tale cele multe? Iar diavolul cel viclean a răspuns: – Eu, sfinte părinte, nu sunt om, ci diavol, pentru mulțimea fărădelegilor mele. Iar bătrânul l-a întrebat: – Și ce voiești ca să-ți fac ție, frate? Și i-a zis diavolul: – De nimic altceva nu mă rog ție, sfinte părinte, fără numai să te rogi lui Dumnezeu cu dinadinsul ca adică să-ți arate ție de va primi pe diavolul întru pocăință sau cu totul nu-i trebuiește Lui? Pentru că de va primi pe acela, apoi și pe mine, cel ce am făcut lucruri asemenea ca acela, mă va primi. Bătrânul i-a răspuns: – Precum voiești voi face, însă să te duci astăzi la casa ta, iar dimineață să vii aici și-ți voi spune ce va porunci Domnul despre aceasta. Ducându-se diavolul, cum a sosit noaptea, bătrânul și-a ridicat cuvioasele sale mâini spre cer și s-a rugat lui Dumnezeu, iubitorul de oameni, ca să-i arate lui de va primi pe diavolul întorcându-se la pocăință. Și îngerul Domnului stând înaintea lui, i-a zis: – Așa grăiește Domnul, Dumnezeul nostru: Pentru ce rogi a Mea stăpânire pentru diavol? Pentru că acela a venit cu vicleșug să te ispitească. Și a zis bătrânul către înger: – De ce nu mi-a descoperit Domnul Dumnezeu, ci a ascuns aceasta de către mine, ca să nu cunosc vicleșugul diavolesc? Iar Îngerul i-a zis: – Să nu te tulburi de lucrul acesta, căci este o minune a lui Dumnezeu, spre folosul celor ce greșesc, ca adică să nu deznădăjduiască păcătoșii care fac multe fărădelegi, ci să vină întru pocăință, știind că de către niciunul nu se întoarce Preabunul Dumnezeu când vine la El, chiar când acel diavol vrăjmaș ar veni cu adevărat. Drept aceea, când va veni la tine să te ispitească și te va întreba, să nu te smintești de el, ci să-i zici astfel: Vezi că iubitorul de oameni Dumnezeu niciodată nu se întoarce de către cel ce vine la El, chiar dacă diavolul ar veni. Iată, făgăduiește a te primi și pe tine, numai de vei păzi cele poruncite de El. Iar când te va întreba: Care sunt cele poruncite de El, să-i zici că astfel grăiește Domnul Dumnezeu: Te știu pe tine cine ești și de unde ai venit ispitindu-mă, căci tu ai răutatea cea veche și nu poți să fii bunătate nouă, fiind începător de mult al răului și acum nu vei începe a face binele. Ci deprinzându-te cu mândria, cum vei putea a te smeri cu pocăință și a face milă? Dar ca să nu ai acest răspuns în ziua judecății, căci voiai să te pocăiești și nu te-a primit Dumnezeu, iată și ție îți pune pocăință bunul și milostivul Dumnezeu, numai dacă vei voi, pentru că zice să săvârșești trei ani stând la un loc, și întorcându-te spre răsărit, ziua și noaptea, să strigi cu glas mare și să zici de 100 de ori astfel: Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, răutatea cea veche. Apoi altă rugăciune să zici tot de 100 de ori: Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, care sunt înșelăciunea cea întunecată. Și iarăși tot de 100 de ori să zici: Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, urâciunea pustiirii. Astfel să strigi către Domnul neîncetat, căci nu ai alcătuire trupească, ca să te ostenești sau să slăbești. Și după ce vei săvârși aceasta cu gând smerit, atunci vei fi primit în rânduiala ta cea dintâi, și te vei număra cu îngerii lui Dumnezeu. Și de va făgădui demonul a face aceasta, să-l primești întru pocăință, dar știu că răutatea cea veche nu poate fi bunătate. Să se scrie aceasta neamurilor celor mai de pe urmă, ca adică să nu se deznădăjduiască păcătoșii care voiesc să vină întru pocăință, pentru că foarte cu înlesnire se vor încredința oamenii dintr-această pricină a nu se deznădăjdui de a lor mântuire. Aceasta zicând îngerul către Cuviosul Antonie, s-a suit la cer. A doua zi a venit diavolul și a început de departe a se tângui, ca și cum plângea în chip de om, și venind la bătrânul s-a înclinat. Bătrânul dintâi nu l-a văzut, ci în mintea sa îi zicea: Rău ai venit, mincinosule diavole, scorpie, începătorule al răutăților, răutate veche, șarpe prea viclean. Apoi Sfântul i-a zis: – M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, precum ți-am făgăduit, și te primește întru pocăință, de vei primi cele ce prin mine îți poruncește Stăpânul și Atotputernicul. Diavolul a zis: – Și care sunt cele ce a poruncit Dumnezeu să le fac? Bătrânul a răspuns: – Ți-a poruncit Dumnezeu astfel: Să stai la un loc trei ani nemișcat, privind spre răsărit și strigând ziua și noaptea: Dumnezeule, miluiește-mă pe mine răutatea cea veche, de 100 de ori. Și iarăși de 100 de ori să zici: Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, urâciunea pustiirii; și iarăși de același număr de ori: Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, înșelăciunea cea întunecată. Și când le vei face acestea, atunci te vei număra a fi cu îngerii lui Dumnezeu în aceeași slujbă în care ai fost și mai înainte. Dar Zerefer îndată lepădând acel înșelător chip al pocăinței a râs și a zis bătrânului: – O! călugăre, eu de-aș fi voit a mă numi însumi răutatea veche, urâciunea pustiirii și înșelăciune întunecată, apoi din început aș fi făcut aceasta, ca să mă fi tămăduit. Acum să mă numesc răutate veche ? Să nu fie aceea, și cine zice aceasta? Pentru că eu până acum sunt minunat întru isprăvi și toți temându-se, se supun mie. Oare aș putea ca eu singur să mă numesc urâciunea pustiirii sau înșelăciune întunecată? Nicidecum, călugăre, căci încă stăpânesc pe cei păcătoși și ei mă iubesc; eu în inimile lor sunt și ei umblă după voia mea, iar ca să fiu rob netrebnic și prost prin pocăință nu voiesc, răule bătrân, nu, nu, să nu fie aceea, ca adică din cinstea cea mare să mă duc într-o necinste ca aceea”. Vedeți? Am dat posibilitatea alegerii modelelor de care se face mare caz precum că este lipsă. Nu-i nicio lipsă, este doar o alegere proastă după chipul și asemănarea lui Zerefer, care a trebuit să recunoască în fața Părintelui Antonie: „Pe mulți am amăgit și pre mulți am surpat și, precum asupra multora am năvălit, astfel și asupra ta, dar în zadar, că am slăbit !”. Pr. IONEL FILON

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI