Directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Margareta Isăilă, a declarat corespondentului Mediafax că, în cazul tinerei care a fost externată miercuri, într-o primă etapă s-a luat măsura internării într-un centru al DGASPC Suceava, unde va fi îngrijită de personalul specializat al instituției, care va urma recomandările medicilor. Ea a spus că fata ar putea fi integrată în familie în urma unei anchete sociale și după ce va fi găsit un asistent personal care să aibă grijă de ea. Marin Burlea, șeful Clinicii V de Pediatrie a Spitalului „Sfânta Maria” din Iași, unde a fost internată tânăra, a declarat că, în câteva săptămâni, fata a luat patru kilograme în greutate, iar recuperarea acesteia este „surprinzător de bună”. Potrivit lui Burlea, tânăra are poftă de mâncare și va recupera „sigur” deficitul de greutate. „Evoluția este bună, chiar surprinzător de bună. Are poftă de mâncare, iar pronosticul este pozitiv. Va recupera sigur în greutate și nu m-ar mira ca peste vreo șase luni să aibă greutatea dublă” a spus medicul ieșean, precizând că în perioada spitalizării fata a făcut tratament balneologic, gimnastică și kinetoterapie. Burlea a precizat că tânăra va trebui să revină în spital peste câteva săptămâni, pentru o intervenție chirurgicală la dantură. Tânăra de 19 ani, din comuna Moldovița, a fost internată la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași în luna decembrie, când cântărea doar 16 kilograme după ce a fost hrănită numai cu lapte și apă cu zahăr de mama sa, care are schizofrenie, medicii afirmând că aceasta a menținut-o în stadiul de bebeluș. Tânăra are o înălțime de 118 centimetri, cât măsoară un copil de 6-7 ani, medicii afirmând că prezenta grave carențe alimentare și retard psihic cauzat de relația nefirească avută cu mama ei, care a menținut-o cu forța la stadiul de bebeluș, dar și de lipsa unei alimentații adecvate. Potrivit medicilor, la internare fata, care fusese hrănită de mamă doar cu lapte și apă cu zahăr, se dezvoltase ca un copil de 6-7 ani și se exprima ca unul de 3 ani, avea dinții distruși, nu i crescuse părul, nu socializa. Fata mai are o soră geamănă, care s-a dezvoltat normal, având 160 de centimetri și 50 de kilograme.
Tânăra de 19 ani care cântărea 16 kilograme a fost externată, ieri, de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași și urmează să fie preluată într-un centru de plasament din județul Suceava, unde va fi îngrijită de personal specializat până la reintegrarea în familie.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii