Muzeul Bucovinei și proiectele lui îndrăznețe din 2014:

Expoziții itinerante în școli rurale, muzeu labirint portabil și punte suspendată către statuia lui Ștefan

Anul 2014 va însemna deschiderea Muzeului Bucovinei spre elevii din mediul rural, pe lângă alte proiecte ambițioase care vor avea aplicare chiar în acest an sau au fost gândite cu bătaie mai lungă, pe termen de 2-3 ani.
 

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Constantin Ursu, ne-a explicat că pentru elevii din mediul rural vor fi desfășurate două proiecte în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în ideea aducerii activităților muzeistice mai aproape de ei și de a-i informa, totodată, despre prevenirea unor situații de urgență. „Muzeele noastre aparțin întregii comunități, asta înseamnă și urban și rural, ca atare două sunt proiectele pe care doresc să le derulez, sper, împreună cu ISU, și am avut deja o discuție cu dl Hoffman. Vreau ca din februarie să deschidem, săptămânal, muzeele – cele care vor fi în vizitare, către școlile din mediul rural. De pildă, săptămâna 1-7 februarie să fie a unei școli, a Școlii Dărmănești, iar elevii de acolo să viziteze gratuit toate muzeele noastre. Iar dacă tot vin la Suceava, pot vizita ISU, pentru a cunoaște tehnica de intervenție” a spus directorul Ursu. Acesta este unul dintre proiecte, celălalt se referă la itinerarea unor expoziții în școlile județului, prilej pentru elevi de a participa și la informări pe linie de prevenire a unor situații de risc, desfășurate de reprezentanți ISU. „Vom duce noi muzeul la ei acasă, îmi propun ca anul acesta să realizăm cel puțin două expoziții itinerante prin școlile din județ, pe teme adecvate vârstei elevilor, iar ISU să aibă activități de informare despre prevenirea și stingerea incendiilor, de pildă. Rămâne de văzut în ce măsură tematicile expoziționale vor fi apropiate sau nu de subiectele ISU. Prin aceste expoziții, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să conștientizăm tânăra generație cu privire la protecția patrimoniului. Putem merge cu o expoziție etnografică și totodată să le explicăm că o ladă de zestre de la bunicul are o valoare ce trebuie păstrată și transmisă mai departe”. Festivalul „Teatrul în Cetate” va prinde viață în luna iulie Tot în 2014 se intenționează realizarea unei punți suspendate, din lemn, peste drumul care duce spre statuia lui Ștefan cel Mare, care va face legătura între cele două părți ale Muzeului Satului, cea de-a doua urmând a fi deschisă ulterior. De asemenea, o premieră pentru Suceava va fi construirea unui muzeu-labirint portabil, din lemn ușor, care va fi montat și amplasat, o dată sau de două ori pe an, în spațiul public al Sucevei. Acolo vor fi prezentate miniexpoziții de fotografie care au rolul de a promova expoziții mari și importante organizate de Muzeul Bucovinei în spațiile sale. „Muzeul labirint poate fi dus și în altă parte, inclusiv în străinătate, e o modă foarte bine gustată acolo. De exemplu, avem o expoziție Cucuteni în muzeu și putem duce câteva fotografii în muzeul labirint, unde poate fi și un recital, seara” a spus Emil Ursu. 2014 va fi și anul în care proiectul unui festival de teatru, intitulat „Teatru în Cetate” va prinde viață, cel mai probabil în luna iulie. Anul trecut, la Cetate, în preambulul acestui festival s-au desfășurat câteva spectacole de teatru, foarte gustate de public, în cadrul Festivalului Medieval. Festivalul de Artă Medievală rămâne și în 2014 una dintre atracțiile și manifestările importante organizate de Muzeul Bucovinei. Va fi o ediție în care trupele de cavaleri vor fi poziționate mai mult în șanțul de apărare, fiind astfel mai mult spațiu de desfășurare și pentru artiști, și pentru public. Toate aceste proiecte înseamnă bani, iar directorul Emil Constantin Ursu se arată optimist în plan financiar, chiar dacă anul bugetar 2014 nu va fi la fel de bun ca 2013, având în vedere că se vor închide Cetatea și Muzeul de Istorie, din cauza lucrărilor de reabilitare, iar încasările vor fi mult scăzute. „Eu estimez în 2014 undeva la 60.000 de vizitatori, în total, anul trecut au fost în jur de 140.000-150.000. Procentual, circa 48-49% din totalul de vizitatori se datorează Cetății, la care se adaugă 22%, cei care vizitează Muzeul de Istorie și cele mai importante obiective ale noastre” a explicat Emil Ursu. El a mai spus că toate proiectele Muzeului Bucovinei, gândite pentru 2014, dar și pentru anii următori, au „girul” președintelui Consiliului Județean Cătălin Nechifor, „care a fost de acord că turism fără muzee nu se poate”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI