Pentru a nu vă răpi din plăcerea parcurgerii conținutului revistei spicuim doar câteva titluri care se regăsesc în paginile sale. Acad. Mihai Cimpoi, din Rep. Moldova, care a apreciat că publicația este „un almanah sau o carte”, semnează materialul de deschidere intitulat „Eminescu: ideea de identitate națională”. Tot despre marele poet al neamului, Nicolae Dabija se pronunță în articolul „Mihai Eminescu, un poet de mâine”. Mihai Eminescu și a sa operă se regăsesc în articolele semnate de greii în mânuirea condeiului Adrian Dinu Rachieru, Emilian Marcu, Lucia Olaru Nenati sau Ion Cozmei. Deoarece revista adună articole și despre alți poeți ai suflării românești de pretutindeni, Nichita Stănescu, Grigore Vieru și Adrian Păunescu, spicuim câteva titluri: „In Memoriam, Adrian Păunescu” de Mihai Sultana Vicol, care l-a cunoscut personal: „Adrian Păunescu – sub semnul credinței neamului” articol semnat în calitate de redactor al revistei de secretarul Primăriei, Mihai Chiriac. Articole dedicate lui Grigore Vieru și Nichita Stănescu sunt semnate de Viorel Dinescu, Liviu Huzdup și alții. Mulți dintre semnatari au fost prezenți la finele săptămânii trecute la Dumbrăveni cu prilejul festivalului din decembrie. Editorii revistei au introdus și secțiunea „Poesis”, cuprinzând versuri semnate de Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Nicolae Labiș, Dumitru Matcovschi, Adrian Păunescu, dar și Nicolae Dabija, Viorel Dinescu și Vasile Tărâțeanu. Revista s-a distribuit gratuit.
La Dumbrăvenii Sucevei s-a lansat, în contextul Festivalului literar „Mihai Eminescu”, din 21 decembrie 2013, cel de-al patrulea număr al revistei „Poeții nemuririi noastre”, publicație realizată prin Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, editată fiind de Consiliul Local.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii