CSM, prima echipă suceveană care intră în focul competițiilor oficiale în 2014

Prima formație suceveană care va debuta în competițiile oficiale din 2014 este cea de volei masculin.
 

Componenta Seriei Est a Diviziei A2, CSM Suceava, va avea primul meci de campionat în 18 ianuarie când se va deplasa pe terenul grupării Dacia Buzău. Cele două formații sunt vecine de clasament, sucevenii ocupând locul III cu 18 puncte, buzoienii fiind pe IV cu 12 puncte. În partida tur disputată în Sala „Unirea”, elevii profesorului Victor Pancu s-au impus cu 3-1. Având în vedere startul foarte „rapid” din acest an, jucătorii suceveni au reluat antrenamentele chiar de la începutul acestei săptămâni. Dacă în prima parte a sezonului 2013-2014 echipa de volei CSM Suceava a reușit să se descurce, la începutul acestui an situația este oarecum în „ceață”. „Începem foarte devreme campionatul și acest lucru ne incomodează din mai multe puncte de vedere. În primul rând avem foarte puțin timp de pregătire pentru a ajunge cât de cât la un nivel acceptabil pentru un joc oficial, iar în al doilea rând este foarte complicat să ne descurcăm când nu știm pe ce ne putem baza în acest an din punct de vedere financiar. Sper să ne descurcăm. În ceea ce privește lotul de jucători de care dispunem și acesta poate suferi modificări. Vechea problemă cu aducerea la Suceava cu serviciul a lui Lucian Huțuleac este și acum sub semnul întrebării, iar în ceea ce-l privește pe Ștefan Someșan, prezența lui în echipă este incertă. Deocamdată ne aflăm pe locul III în clasament, acolo unde ne gândeam că putem fi, dar nu se știe cum va fi în continuare în legătură cu susținerea echipei”, a declarat profesorul Victor Pancu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI