La data de 3.01.2014, ora 8.30, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată cu privire la faptul că unei persoane i-a fost sustrasă o sumă de bani. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în perioada 30.12.2013 – 3.01.2014, într-o cameră a unei cabane a fost cazată Cristina M., de 33 de ani, din municipiul Botoșani, împreună cu soțul ei și cei 2 copii minori, iar în ziua de 02.01.2014, în jurul orei 11, partea vătămată a sesizat dispariția, din geanta aflată în cameră, a sumei de 150 euro. Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit că suspectă de comiterea furtului este Lăcrămioara G., de 47 de ani, din comuna Iacobeni, angajată a cabanei, prejudiciul fiind recuperat și predat părții vătămate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii