„Să ne bucurăm de muzică!”

> Concert susținut de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava pe scena Casei de Cultură din Gura Humorului
 

Elevul Horga Alexandru George, din clasa a XI-a F de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, a avut ideea care a pornit proiectul și parteneriatul cu Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Colegii săi de clasă au fost nerăbdători să se implice, iar elevii clasei a IX-a A din Suceava, coordonați de diriginta lor, prof. Dana Tronciu, au acceptat provocarea de a prezenta elevilor humoreni activitatea lor specifică și de a încânta publicul cu piese din diferite genuri muzicale. Cu atât mai mult cu cât în clasa respectivă există două eleve din Gura Humorului care fac cinste orașului, este vorba despre Diana Căldăraru și Denisa Zus. Organizarea unui eveniment nu este o sarcină tocmai ușoară. Primăria a oferit locația, iar concertul a fost trecut în programul sărbătorilor de iarnă de la nivelul orașului. S-a stabilit de comun acord data împreună cu directorul Casei de Cultură, prof. Logigan, s-au conceput afișele de promovare și biletele, s-a convenit asupra prețului și a început activitatea. Promovarea unui eveniment în școlile gimnaziale din oraș și în cadrul colegiului a fost realizată în echipe de elevi care s-au ocupat și de vânzarea biletelor. Elevii suceveni au stabilit programul, ora sosirii și au început repetițiile. S-a rezolvat problema transportului a 28 de elevi și 3 cadre didactice, a instrumentelor necesare, a fost invitat un vechi colaborator al Colegiului „Alexandru cel Bun”, dl Dragoș Petrescu, pentru fotografii, s-au împărțit sarcinile legate de așteptarea și primirea oaspeților, s-au realizat ecusoanele pentru organizatori. Ziua de 18 decembrie a adunat emoții multe, deoarece ambele școli implicate și-au dorit ca evenimentul să se bucure de succes în rândul celor prezenți și să ofere crâmpeie din preocupările și studiul elevilor de la Colegiul de Artă. În public s-au aflat cadre didactice și elevi, reprezentanți ai școlilor din oraș, persoane publice și doritori de muzică bună. Concertul a fost deschis de elevul Horga Alexandru George din clasa a XI-a F, care a salutat prezența în public a foștilor și actualilor săi profesori. Prezentatorii din Suceava au marcat fiecare moment, au specificat piesa interpretată, autorul și elevul sau grupul de elevi. Publicul a fost încântat de Chopin interpretat la pian (Alexandru Nechifor), de piesele interpretate la nai cu acompaniament de pian (Alexandru Cozaciuc, Sebastian Burcea), de duetul de flaute (Debora Grămesc, Denisa Zus), s-a audiat Roland Dyens la chitară (Cristian Dohanici), Jingle Bells într-un duet de trompete (Eusebiu Dutcovschi, Cătălin Manoilă). Cvintetul vocal Triple Doi (Denisa Grosu, Doroteea Bujorean, Debora Grămesc, Olivia Romaniuc, Iulian Avasiloaie) a interpretat Carol of the Bells, iar cu acompaniament la pian s-a interpretat la vioară piesa Crystalize (Denisa Ieremie, Diana Căldăraru). Piesa Skinny Love a fost interpretată de Denisa Grosu și Debora Grămesc, iar Wrecking Ball de Denisa Zuz, Denisa Grosu, Denisa Ieremie și Iulian Avasiloaie. Ansamblul folcloric format din elevii clasei a IX-a A și dirijat de Alexandru Hrițcu a interpretat o suită de cântece populare prin solistele vocale Mihaela Flocea, Diana Sacaliuc și Simona Nastiuc. Soliștii instrumentiști Alexandru Cozaciuc (fluier), Sebastian Burcea (țambal), Sebastian Răileanu (clarinet), Lavinia Strugariu (acordeon), Alexandru Hrițcu (vioară), Grigoriță Gafincu (trompetă) și Ionel Ștefan (clarinet) au arătat publicului complexitatea preocupărilor elevilor unui colegiu de artă, varietatea instrumentelor studiate și importanța talentului în devenirea acestor produse ale unor clase de muzică sub îndrumarea unor profesori diferiți. Cele două humorence, Diana Căldăraru și Denisa Zuz, au încântat publicul cu vocea și volumul deosebit, cu acompaniament de pian sau fără, cele două fete au interpretat piese grele, mai mult sau mai puțin cunoscute publicului: Imagine, De Crăciun și This Christmas (Diana Căldăraru), Jar of Hearts, Somebody to Love, One of Us (Denisa Zuz). Publicul a rezonat cu interpretele și finalul concertului, interpretarea piesei Milioane a Nicolei de către toți elevii clasei a IX-a A a Colegiului de Artă din Suceava a fost foarte bine ales, în concordanță cu momentul anului și cu trăirea publicului din sală. Totul a fost posibil datorită susținerii și implicării conducerii celor două colegii sucevene, datorită suportului din partea sponsorilor (pensiunile Casa Elena și Roua Voronețului), mulțumită copiilor suceveni care, într-o perioadă atât de aglomerată, de sfârșit de an, au ales să facă repetiții și performanță la scenă deschisă, elevilor humoreni care au dorit să organizeze evenimentul și care au avut de învățat prin implicare. Toată lumea a avut de câștigat, toți au aflat despre orele de repetiții din spatele unui acord, al unei piese instrumentale, despre imposibilitatea de a folosi și de a expune talentul fără efort intens și fără sacrificiile inerente. Mulțumiri speciale dnei prof. Iulia Buraciuc, coordonator artistic al programului, și dlui prof. Lucian Rusu, care au susținut ideea și au fost alături de elevii de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” până la capăt. Mulțumiri și doamnei diriginte a clasei a IX-a A, prof. Dana Trocin, părinților implicați și celor care au înțeles că în preajma sărbătorilor de iarnă pot oferi din inimă pentru inimă din talentul și preocupările specifice, astfel încât concertul intitulat „Să ne bucurăm de muzică!” să devină realitate. (Prof. LUMINIȚA CÎMPAN, eleva RAMONA LIONTI, clasa a XI-a F, Colegiul „Alexandru cel Bun”)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI