Asasini

La data de 19.12.2013, ora 7.25, Ion Starciuc, de 20 de ani, din comuna Moldova Sulița, a sesizat poliția prin 112 despre faptul că, împreună cu o altă persoană, a săvârșit un omor într-o locuință din localitate.
 

La fața locului s-a deplasat echipa operativă condusă de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a stabilit faptul că, în noaptea de 17/18.12.2013, Ionuț Dobranschi, de 17 ani, din comuna Moldova Sulița, s-a deplasat la locuința lui Valentin Marcu, de 20 de ani, din localitate, pentru a consuma băuturi alcoolice împreună cu acesta și Ion Starciuc, unde, pe fondul unui conflict spontan iscat între cei trei, Ion și Valentin au lovit victima, care, în scurt timp, a decedat. În urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore față de Ion Starciuc și Valentin Marcu, pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Ieri, Tribunalul Suceava i-a arestat pentru 29 de zile pe asasini.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI