Serdenciuc Cristian-Ioan, eroul martir din Dornești

> El a fost împușcat în inimă, la Sibiu, în noaptea de 23-24 decembrie 1989
 

Locotenent p.m. Cristian-Ioan Serdenciuc

De câteva luni, mă obsedează ideea de a scrie despre un erou martir al Revoluției din decembrie 1989, Serdenciuc Cristian-Ioan din Dornești. Spre o necesară documentare, pe 23 noiembrie a.c. am descins în satul Dornești, la părinții eroului-martir, care locuia pe actuala stradă Locotenent p.m. Cristian-Ioan Serdenciuc (nume atribuit de Consiliul Local al comunei Dornești, pentru eternizarea memoriei eroului-martir). Am fost însoțit în documentare de bunul meu prieten, învățător și om de cultura Aga Gheorghe, învățătorul și prietenul devotat al eroului-martir. Am stat îndelung de vorbă cu domnul Epifanie Serdenciuc, tatăl eroului martir, deja intrat în al noulea deceniu de viață. Am strâns materiale, fotografii, alte informații, documente originale sau copii, tipărituri din ziare, care în totalitatea lor reflectă tumultuoasa viață a lui Cristian-Ioan. Iar dl Gheorghe Aga mi-a înmânat un întreg album despre copilăria și tinerețea lui Cristian-Ioan, căruia i-a fost învățător în clasele primare. Apoi au devenit prieteni întru idealuri. Diferența de vârstă nu conta pentru ei… Încercând să-l mai îmbărbătez, în măsura putinței, pe dl Epifanie, i-am pus o sumedenie de întrebări cu privire la copilăria, tinerețea fiului, cu privire la relația dintre tată și fiu, fiu și tată… La un moment dat, el mi-a relatat două întrebări despre care ne a spus că i le-au pus procurorii, în ancheta lor. Întrebări care l-au zdruncinat sufletește, așa cum aveau să-l miște și pe subsemnatul. Iată le: a) ,,Ce știe dumnealui cum a murit fiul lui?” și b) „Ce pretenții are dumnealui pentru moartea fiului său?”. La aceste întrebări ar fi fost cazul ca ei, procurorii, organele de cercetare să poată răspunde, nu tatăl eroului, care se afla acasă în timpul revoluției. În orice caz, nu s-au dat răspunsuri la aceste întrebări nici până azi, după aproape 24 de ani de la Revoluție… Mai departe, dl Epifanie a adăugat, cu amărăciune, că vinovații tragediei care s-a întâmplat pe 23 spre 24 decembrie 1989 la Școala de Ofițeri din Sibiu nu se știu nici astăzi, pentru că nu s-a vrut și nici nu se vrea aflarea adevărului. Așa cum nu se știe nici azi, după 24 de ani, adevărul despre Revoluția din decembrie 1989. De fapt, s-ar putea ușor afla cine-i vinovat de moartea eroilor de la Sibiu sau din alte părți, dar se pare că nu există un interes în reconstituirea adevărului. Ascultându-l pe tatăl eroului-martir, am căzut pe gânduri. M-am frământat îndelung, punându-mi întrebarea… desigur retorică. Ce-a câștigat poporul român, ce au câștigat oamenii de rând că au murit peste o mie de tineri, sacrificându-și viața în 1989? Marea majoritate a populației noastre trăiește zi de zi în sărăcie, poate mai rău decât înainte de 1989. Peste tot și la toate nivelurile există corupție. Până când? Iată de ce merită să ne amintim de Cristian-Ioan, care, asemenea sutelor de tineri ai României, aveau un ideal în care au crezut, dând jertfa supremă pentru realizarea acestui ideal. Iată de ce cred că merită scris cu litere de aur despre viața lui, ca tânăra generație, citind sau recitind faptele sale, să-i urmeze exemplul. Cristian-Ioan Serdenciuc se naște în familia lui Epifanie Serdenciuc și a Anei Serdenciuc, agricultori, pe 21 ianuarie 1969, la maternitatea din Rădăuți. Tatăl său era originar din Bălcăuți, comuna omonimă, fiind cetățean român de etnie ucraineană. Mama sa, Ana, era originară din Satu Mare. Amândoi și-au construit o gospodărie la Dornești, stabilindu-se definitiv aici. Cristian-Ioan mai avea două surori, Dorina și Liliana, care astăzi au familii. Cristian-Ioan a fost un băiat ca un înger – spune tatăl său – și, degrabă, prea de timpuriu, îngerii l-au luat la ceruri. Mai mult, surorile l-au crescut, părinții ocupându-se cu agricultura. Iar dl Epifanie spune amar: ,,Mă întrebați ce simțim noi, acum, la 24 de ani de la moartea eroică a fiului nostru? Eu v-aș ruga să vă transpuneți în situația noastră și abia atunci veți cunoaște starea noastră sufletească de astăzi!”… Iată ce ne-a scris fostul învățător, dl Aga Gheorghe: ,,Mi-l amintesc (pe Cristi – n.n.) când a pășit, mititel, cu un zâmbet specific pe față, stând în prima bancă, unde era numai ochi și urechi. Veneam ca învățător la cl. I-IV, la Școala Dornești Nr. 2, de la altă școală, mică, din satul vecin, Vicșani. (…) Copiii erau la începutul clasei a II-a și, obișnuit să fiu tot timpul în mijlocul lor, m-am apropiat atât de mult de ei încât, la un moment dat, ne-am împrietenit atât de mult, că am început să punem la cale fel de fel de năzdrăvănii. Cristian era omniprezent în toate ce le întreprindeam. De altfel, inteligența și bunătatea sa îl recomandau, și, de ce să nu recunosc, îmi era foarte drag. Era de o drăgălășenie exemplară. Era dulce și când făcea pozne, pentru că făcea ce făcea… inteligent. Și când făcea asemenea pozne inteligente, radia și el de bucurie. Era fericit că îi reușea pozna în mod spontan. Gimnaziul l-a făcut la Școala cu Cl. I-VIII Dornești – centru; și acolo a fost un elev premiant la sfârșitul fiecărui an școlar. Elevul Cristian-Ioan a reușit apoi să intre cu succes la Liceul Militar ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Și aici a avut o situație școlară exemplară, absolvind acest liceu în mod excepțional, după cum am aflat de la președintele Comitetului de părinți din școală. La absolvire, la examenul de bacalaureat, a obținut media generală 9,45. Din anul școlar 1987-1988, urmează Școala de Ofițeri din Sibiu. Și aici se dovedește a fi un student remarcabil, dovedind sentimente sădite în sine încă din clasele primare, ,,iubire de patrie până la sacrificiu”, sentimente reieșite dintr-o compunere scrisă la solicitarea fostului învățător și dedicată acestuia la absolvirea claselor primare. …,,Peste câteva luni ar fi fost locotenent. Dar nu i-a fost dat să-și trăiască visul de copil, de a deveni un brav ofițer al armatei române. Doar cu câteva luni înaintea acordării gradului de locotenent, inima elevului-sergent Cristian Ioan Serdenciuc s-a oprit. A căzut la datorie cu arma în mână! Și-a dorit să devină ofițer. Ce eforturi și ce strădanii a depus, începând din anul când a intrat la Liceul Militar de la Alba Iulia, pentru îndeplinirea frumoasei sale aspirații! Într-o perioadă scurtă de timp a devenit un foarte bun gimnast, un bun jucător de tenis de câmp, admirat și invidiat de colegi pentru calitățile sale fizice, pentru corpul său frumos, bine construit. Era îndrăgostit de arta fotografică, nu-i scăpa nicio noutate din domeniul muzicii tinere. Tot timpul purta sub braț cărți și reviste, publicații de specialitate. Disciplina cea mai îndrăgită era chimia, lucrarea sa de diplomă fiind elaborată aproape în întregime când a început Revoluția. Nu era mulțumit de cele învățate în școală. Și s-a pronunțat nu o dată pentru dezvoltarea preocupărilor de cercetare științifică, prin antrenarea colegilor în rezolvarea unor teme mai pretențioase. Dar… toate aceste minunate proiecte aveau să se frângă în noaptea de 23/24 decembrie 1989. „Scump, prea scump a fost prețul libertății noastre!” sunt cuvinte din articolul omagial scris de maiorul Mihai Floca, comandantul eroului nostru de la Sibiu, întitulat ,,Eroii nu mor niciodată” și apărut în periodicul ,,Armata poporului” din 28 februarie 1990. Așa a căzut la datorie, împușcat drept în inimă, în inima lui mare și generoasă, de glonțul ucigaș, care i-a străpuns și a umplut de sânge carnetul militar și cei 400 de lei pe care îi primise de acasă… Și-a făcut datoria față de țară. Atunci, era ofițer de serviciu pe unitatea militară. Părinții adesea reflectă că, dacă l-ar fi rugat pe un alt camarad să-l înlocuiască în serviciu, trăia și astăzi. Însă Cristian, fiind conștiincios și disciplinat, a rămas la datorie. Datoria față de patrie i-a cerut jertfă supremă. Părinți l-au înmormântat de Crăciun, în cimitirul satului, pe spezele lor. După câteva luni, când s-a desfășurat ancheta militară, Cristian a fost deshumat și reînhumat în curtea bisericii ortodoxe din sat, printr-un ceremonial militar și oficial. Mormântul său a devenit un monument pe care scrie cu litere de bronz: ,,SLAVĂ EROILOR REVOLUȚIEI DIN DECEMBRIE 1989”. Pe mormântul său arde veșnic flacăra recunoștinței… La acest monument, elevi și credincioși din localitate depun flori și aprind lumânări de Ziua Eroilor, iar preoți, adesea, organizează aici serviciul religios, militarii organizează ceremonii militare… Numele eroului nostru martir este gravat și pe Monumentul Eroilor Martiri de la Școala de Ofițeri de la Sibiu. Pentru eternizarea memoriei lui Cristian Ioan Serdenciuc, Consiliul Local al comunei Dornești a atribuit numele lui unei străzi din localitate, iar la școlile din comună este amenajat câte un „colț al eroului”, cu fotografii și informații despre el, unde au loc ceremonii școlărești. Iar părinții Epifanie și Ana își doresc ca despre fiul lor să se scrie și într-o carte, care să reflecte în evocări și fotografii viața, așa cum, a fost, atâta cât a fost… Cristian Ioan Serdenciuc va rămâne veșnic în sufletele românilor! Să-i fie țărâna ușoară! Dormi liniștit, eroul nostru! Glorie veșnică eroilor români! Eroi au fost, eroi sunt încă!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI