Nou maxim pentru euro

Decizia comitetului monetar al Rezervei Federale americane privind reducerea programului său de relaxare cantitativă, care s-a suprapus cu criza politică locală și retragerile de profit ale companiilor din zona euro, au avut ca efect menținerea pe depreciere a leului față de euro, pierderea față de finele lui noiembrie fiind de aproape patru bani.
 

Cursul monedei unice a urcat de la 4,4749 la 4,4806 lei, o medie mai ridicată, de 4,4847 lei, fiind atinsă în 12 septembrie. Miercuri seară, pe piețele internaționale euro urcase deja peste 4,48 lei, însă deschiderea de ieri s-a realizat la 4,4770 lei. Majoritatea tranzacțiilor s-au realizat în jurul valorii de 4,48 lei, astfel că la ora 15:00 cotațiile din piață erau de 4,48 – 4,4830 lei. Cursul dolarului american a urcat de la 3,2549 la 3,3755 lei. Francul elvețian, care miercuri crescuse la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni și jumătate, de 3,6609 lei, cobora la 3,6591 lei, semn că investitorii au început să își lichideze din pozițiile de protecție pe care le luaseră. În regiune, moneda poloneză se aprecia în fața euro, la 4,167 – 4,174 zloți, iar cea maghiară cobora la 298,2 – 300 forinți. Decizia de miercuri a Fed de a reduce programul său de achiziții de obligațiuni, de la 85 miliarde dolari la 75 miliarde dolari pe lună, care avea drept scop stimularea economiei americane, a avut ca efect redresarea dolarului. Lichiditățile aruncate pe piață de Fed au fost principalul motiv de ieftinire a monedei americane, dar au susținut piețele de capital la nivel global. Reamintim că mulți analiști anticipau o astfel de măsură pentru martie viitor. Imediat după decizia Fed, euro a pierdut peste un cent, astfel că ieri tranzacțiile se realizau la 1,3649 – 1,3849 dolari. La Sibiu, euro se tranzacționa pe martie la 1,3665 – 1,3688, iar pe iunie la 1,3661 – 1,3684 dolari, iar uncia de aur cu scadența vinerea viitoare cobora la 1.201 – 1.214 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI