Manastirea Voronet
Chiar dacă în Ierusalim a nins după 30 de ani iar la Suceava au înflorit ciuboțica cucului și toporașii, aici timpul și anotimpurile se supun tiparului străvechi. Ca și credința strămoșească, cea care a făcut, povestea Î.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, citând-o pe Stavrofora Irina Pântescu, stareța faimosului așezământ monahal, ca, în ciuda tuturor greutăților, acesta, cu sprijinul întotdeauna important, esențial al dreptcredincioșilor, să-și continue zidirile, o parte dintre chilii fiind deja gata, ca și arhondaricul, în ale cărui uși și ferestre cu sticlă-oglindă pare a se prelungi pictura bisericii sale, stârnind uimirea multor dintre sătenii veniți care la slujbe, care să vadă cu ce pot să fie de folos sfântului locaș și obștii sale. La ceremonia de prăznuire a primului stareț al acestei ctitorii ștefaniene prețuite într-o lume întreagă, Sf. Cuvios Daniil Sihastrul, ceremonie oficiată ieri de un sobor de preoți în frunte cu Pimen Suceveanul, Înalt Preasfințitul chiar despre aceasta a vorbit, despre credința care l-a însuflețit pe Voievod și despre ajutorul pe care l-a căutat și l-a găsit în vremuri de cumpănă în duhovnicul său, în deslușirea voinței Celui-de-Sus. Un sfat, sfaturi care l-au dus spre biruință și, mai ales, la păstrarea demnității naționale, spre deosebire de conducătorii de azi ai României! Inegalabil acest dar al Înalt Preasfințitului de a rosti cu voce măsurată adevăruri răsunătoare! Și, deopotrivă, răscolitoare. Să mai spunem că în această măsură, în acest tipar proprii Voronețului, candela la mormântul pustnicului povățuitor al Domnului arde fără istovire și că în această Cetate a Credinței care este Voronețul, rugile nu încetează să se înalțe la cer. Pentru mântuirea neamului nostru, pentru mai buna sa zi de mâine. Zi care și-a străluminat speranța și în colindele la care i-a îndemnat Maica Stareță pe toți cei care au trecut pragul paraclisului cu hramul Sf. Daniil Sihastrul. Colinde în care am recunoscut și glasul monahiilor Gabriela Platon și Elena Simionovici, dar și al băiețelului care a așteptat sfios, după învățătura părinților săi, să primească împărtășania Înalt Preasfințitului. Și care, cuminte, dar copil, s-a jucat din când în când cu raza de soare care, înzecită de zăpada munților, s-a revărsat în timpul slujbei pe fereastra paraclisului. Băiețelul nu a putut să o prindă în palmă, cum ar fi vrut, dar căldura ei care i-a pătruns în degetele rugăciunii o să-l încălzească și peste ani.
Comentarii