Cătălin Nechifor anunță:

Infrastructură de alimentare cu apă, canalizare și stații de epurare în localitățile sucevene cu peste 10.000 de locuitori

> A doua etapă a proiectelor din cadrul Programului Operațional Sectorial – „Mediu” are o valoare de circa 170 de milioane de euro
 

Cătălin Nechifor

La finele lui ianuarie sau începutul lui februarie 2014, Consiliul Județean Suceava ar putea finaliza master-planul pentru etapa a doua a Programului Operațional Sectorial – „Mediu”, a declarat ieri, într-o conferință de presă, șeful instituției sucevene, Cătălin Nechifor. El precizează că documentația în cauză are în vedere extinderea rețelelor de apă, a celor de canalizare, cât și a sistemelor de tratare-epurare a apelor uzate și în alte localități decât cele incluse în etapa întâi a programului amintit. „Vom ataca, începând cu anul 2014, și alte aglomerări urbane, în principal cele care depășesc 10.000 de locuitori, în așa fel încât nevoia de a asigura apă potabilă și canalizare să fie rezolvată” a precizat șeful executivului județean. Potrivit lui Nechifor, a doua etapă a proiectelor din cadrul Programului Operațional Sectorial – „Mediu” are o valoare de circa 170 de milioane de euro. „Vom vedea care sunt indicatorii tehnico-economici ai acestui master-plan, în așa fel încât, ulterior, să putem discuta și cu Ministerul Mediului și să găsim finanțare pentru această investiție majoră” precizează președintele Consiliului Județean. Șeful CJ evidențiază că proiectele vor viza, în special, localitățile înaintate la statutul de oraș în anul 2003, precum și comunele mari care îndeplinesc criteriul numărului de locuitori. Cătălin Nechifor a făcut acest anunț pe fondul unei întâlniri de bilanț a etapei întâi a lucrărilor de reabilitare și modernizare a infrastructurii de apă-canalizare și stațiilor de tratare-epurare, în aglomerările urbane Suceava – Salcea, Gura Humorului, Rădăuți, Fălticeni și Vatra Dornei. Conform autorităților județene, într-un an, lucrările aferente celor 11 proiecte din cadrul POS – „Mediu” sunt în valoare de 52 de milioane de lei, adică aproximativ 20% din valoarea totală a investiției.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI