Prorectorul cu activitatea științifică, prof. univ. dr. Mihai Dimian, a precizat că la manifestare „vor fi evidențiate rezultatele tinerelor cadre didactice, doctoranzi și studenți cu performanțe deosebite în activitatea de cercetare din anul 2013”. De asemenea, vor fi prezentate publicului larg, într-un mod „accesibil”, diverse teme de cercetare abordate și rezultate obținute recent de către tineri cercetători din USV, de la Universitatea București și Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară. Totodată, se vor prezenta noul program-cadru european pentru cercetare și inovare „Orizont 2020” și prioritățile strategice ale cercetării naționale pentru perioada 2014-2020. În cadrul evenimentului va avea loc și lansarea competițiilor pentru titlurile de „Doctorandul USV al anului 2013” și „Tânărul cercetător USV al anului 2013”, ce se vor finaliza cu ocazia zilei Universității, în data de 7 martie 2014. Intrarea la manifestare este liberă, în limita locurilor disponibile, existând și posibilitatea rezervării locurilor, în avans, la Observatorul Astronomic al USV, a mai spus prorectorul Dimian.
Astăzi, la Universitatea Suceava
Prima ediție a „Galei tinerilor cercetători ai USV” se desfășoară astăzi, 16 decembrie, de la ora 14, în Auditorium „Joseph Schmidt”, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii