Organizată de clubul local Sporting Suceava, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv din localitate, ediția din acest an a competiției se adresează grupelor de copii născuți în anii 2002, 2003, 2004 și 2005 și se va desfășura în obișnuitele locații, balonul din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și sala LPS. Organizatorii au terminat deja înscrierile, pe listă figurând circa 40 de formații, printre care Ceahlăul Piatra Neamț, FC Vaslui, Liceul „Mircea Eliade” București, CSM Focșani, TNT Bacău, LPS Botoșani, LPS Vaslui, CSȘ Pașcani, Viitorul Bârlad, ProSport Vârfu Câmpului și FC Buiucani din Republica Moldova. De asemenea, la startul competiției din 2013 se vor alinia și grupările locale Sporting Suceava, Luceafărul Bucovina Suceava, LPS Suceava, CN „Nicu Gane” Fălticeni și Junior Câmpulung Moldovenesc. „Până luni așteptăm confirmările de participare, după care vom anunța și programul exact al jocurilor. E o competiție în care sunt angrenați circa 700 de copii, dintre care 400 din afara județului. În total vor fi circa 95 de jocuri, fiecare echipă participantă având cel puțin cinci meciuri asigurate. Premiile vor fi pe măsură”, a anunțat promotorul Cupei „Moș Crăciun”, Ciprian Anton.
La Suceava
Municipiul Suceava va găzdui în perioada 20-22 decembrie cea de-a șaptea ediție a Cupei „Moș Crăciun” la fotbal pentru copii.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii