Liniște. Și, în prima zi a săptămânii, un sentiment ciudat de a mă afla într-un loc și un timp nepotrivit. Cică în calendare oficiale ar fi fost Ziua internațională de luptă împotriva corupției, iar, din acest motiv, nu m-aș fi așteptat la festivități cu inși bătându-se cu pumnii în piept, nici la lungi-stufoase-ilizibile rapoarte-recapitulări-planuri, ci poate la niște vorbe oneste ba despre neputință, ba despre obstacole corect indicate; nu despre indivizi arătați cu degetul (în sensul că vinovații sunt doar ai lor, alții oricum), ci despre noi-voi năclăiți în păcate, despre capul plecat sabia nu-l taie, despre săbii care nici nu taie, despre săbii de lemn cu care doar uneori unii se-ncing să poarte răzbeluri pe care le acceptăm ca pe niște teatre de umbre.
L.D. CLEMENT
Cineva, o voce minusculă din mulțime, postase pe o rețea de socializare, în ziua aceea, cuvintele unui necunoscut mie, vorbe care sună cam așa: într-o societate bolnavă de corupție insul cinstit este obligat să se adapteze la boală. Pricep că asta ar însemna, pe de-o parte, ca insul acela să accepte maladia ce îi va fi cuprins pe ceilalți, pe de alta contaminându-se mai lent ori mai curând. Iar timpul trece, societatea bolnavă devine hoit social, iar insul acela oarecare (spuneți, de cine anume obligat?!) se preface simplă bacterie complăcându-se în a se hrăni și a se divide în organismul beteag. Dar unde, unde ne sunt inadaptații?
Comentarii