Fălticeni

Gravidă accidentată într-o mașină pe strada Armatei

 

În jurul orei 13.36, luni, pe strada Armatei din municipiul Fălticeni, Adriana F., de 28 de ani, din comuna Preutești, în timp ce își conducea autoturismul, la trecerea de pietoni din fața unui magazin, din cauză că nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune față – spate cu autoturismul condus de Marius H., de 25 de ani, localnic, care circula în aceeași direcție de mers și oprise pentru a acorda prioritate unui pieton care se angajase în traversarea străzii pe trecere. Din accident, a rezultat avarierea celor două mașini, iar Monica H., de 25 de ani, din municipiul Fălticeni, pasageră în autoturismul condus de Marius H., a fost transportată cu ambulanța la spitalul Fălticeni (femeia este, am aflat din surse medicale, însărcinată), unde a rămas internată sub supraveghere, fără a avea, totuși, vătămări corporale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, informează poliția.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI