Asociația Cristia, împreună cu Editura Carmel Print, anunță evenimentul „Cânt și poem creștin la ieslea Mântuitorului” care va avea loc vineri, 13 decembrie, de la ora 19, la Galeria de artă din cadrul complexului comercial Shopping City Suceava. Cu acest prilej, informează Florentin Clipa, din partea Asociației Cristia, se va lansa culegerea de poezii „Cuvinte pline de farmec”, „care aduce cinci clasici ai poeziei evanghelice românești, volum ce însumează aproximativ 380 de poezii. Poeții din această culegere au scris poezie creștină, pentru care au suferit cu ani de libertate sau chiar cu viața, motiv pentru care nu au fost tipăriți timp de generații”. Aflăm că au confirmat prezența la manifestare Sanda-Maria Ardeleanu, Mircea Lubanovici, Nicu Tacu, interpret la nai din Chișinău, Republica Moldova. Manifestarea are rolul de a aduce la cunoștința publicului poeziile lui Vasile Militaru, Costache Ioanid, Sergiu Grossu, Simion Cure și Valentin Popovici, prin recitări și înregistrări audio și video, prelegeri. Interpretul Nicu Tacu va oferi un recital la nai, în special piese menite să introducă auditoriul în atmosfera sărbătorii Nașterii Domnului. „Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm cu ocazia acestei uverturi a Sărbătorii Nașterii Domnului!” transmite Florentin Clipa.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii