„În ultimele 4 zile au avut loc patru evenimente rutiere soldate cu implicarea minorilor în calitate de pietoni. Atragem încă o dată atenția părinților și celorlalte persoane responsabile cu privire la modul de supraveghere a minorilor atunci când circulă pe drumurile publice. Totodată, atragem atenția șoferilor cu privire la adoptarea unei conduite preventive, în special atunci când circulă în zona unităților de învățământ, a parcurilor sau în alte zone în care sunt prezenți în mod frecvent copiii”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. La data de 5.12.2013, în jurul orei 6.50, pe Calea Bucovinei din municipiul Suceava, minorul A.S., de 10 ani, localnic, în timp ce se afla angajat în traversarea străzii, în zona Bisericii Sf. Andrei, pe trecere de pietoni, s-a lovit în laterala stângă a unui autoturism, oprit regulamentar pe banda a 2-a, pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor. Tot la data de 5.12.2013, ora 14.38, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, Sorin Ș., de 60 de ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, a surprins-o și accidentat-o ușor pe minora A.E., de 15 ani, din orașul Salcea, care se afla angajată în traversarea străzii. De asemenea, la data de 5.12.2013, în jurul orei 15.58, pe bulevardul Bucovinei din orașul Gura Humorului, Ilie D., în vârstă de 41 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, l-a acroșat și accidentat ușor pe pietonul C.Ș., de 8 ani, localnic, care s-a angajat în fugă în traversarea străzii. La data de 6.12.2013, ora 11.58, pe DJ 208E, în localitatea Oniceni, comuna Forăști, Vasile B., de 32 de ani, din comuna Petricani, în timp ce conducea o autoutilitară, l-a surprins și accidentat ușor pe minorul Andrei Ș., de 9 ani, localnic, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii