Vărguța Moșului

Vărguța pe care a simțit-o Smărăndița popii șfichiuind-o pe spinare, așa, ca să vadă clasa că Moș Neculai, adică vărguța, nu iartă pe nimeni, fie ea și fata celui de la catedră, nu a fost niciodată „arborată” în clasa în care mi-am început „studiile” elementare la Școala din Buda. Îl aveam învățător pe celebrul „Dom’ Enache”, un ins înalt, slab, dar vânjos, totdeauna încruntat și dispus să scoată vărguța Moșului. Spre deosebire de doamna Pașciuc, învățătoarea mea dintr-a doua și a treia de la Hânțești, aspră și ea, autoritară și necruțătoare, dar mult mai blândă în pedepse. Am stat și eu o dată toată ora cu mâinile la spate și vă asigur că nu-i o pedeapsă ușoară…

 

Dom’ Enache n-avea de fapt la îndemână vărguța Moșului. Avea altă metodă. Într-o pauză îi vine ideea lui Adorel să ne jucăm de-a tancurile (trecuse vreun an de la războiul/revoluție din Ungaria). Ne adunam în șir, unul după altul, se adunau și ei în șir și apoi, la comandă, ne avântam unii împotriva altora și ne izbeam. Prima dată nu a ieșit mare lucru, căci șirurile au cam trecut unul pe lângă altul. Hărmălaie, efort mare de reorganizare, ne adunam iarăși în două șiruri, cărora li s-au adăugat și cei care la prima „confruntare” priviseră doar, iarăși comandă și… Și ne-am izbit de m-a potopit sângele pe nas. Adorel era un adevărat tanc în comparație cu mine. Scandal, cancelarie, plânsete, amenințări cu nota la purtare, adică întreg tacâmul pentru asemenea isprăvi petrecute în recreație… Moș Nicolae a venit însă abia la terminarea ultimei ore din ziua aceea. Ne-a chemat dom’ Enache pe amândoi în fața clasei și, fără nicio vorbă, i-a tras una după cap „tancului” de Adorel de a icnit acela. Eram prea pirpiriu pentru o asemenea pedeapsă, așa că pe mine m-a înșfăcat de perciuni, m-a ridicat cât era de înalt și mi-a dat drumul. Aș fi preferat vărguța Moșului…