Dura lex, sed lex

Un director depune plângere penală pentru un capac de veceu

 

Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112, pe 3 decembrie a.c., în jurul orei 10, că un anume Ioan T., de 46 de ani, din localitate, a pătruns în incinta unui club pentru copii, ar fi agresat-o pe îngrijitoare și provoacă scandal. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 10, după ce a consumat băuturi alcoolice, Ioan a pătruns în incinta clubului, unde concubina sa, Lucica U., de 52 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, lucrează ca îngrijitoare. Pe fondul unui conflict mai vechi cu aceasta, bărbatul ar fi lovit-o și a distrus capacul de plastic al unei toalete, în valoare de 30 lei. De asemenea, din poșeta aparținând concubinei sale, a sustras 20 lei și cartea de identitate a acesteia, valori și documente care au fost recuperate ulterior de polițiști de la autor. La insistențele reprezentanților unității, Ioan T. a părăsit clădirea, însă a revenit după aproximativ 10 minute, motivând că dorește să discute cu concubina sa. Având în vedere comportamentul agresiv al reclamatului, directorul clubului i-a interzis acestuia accesul în clădire, oprindu-l în fața ușii de acces, unde a fost identificat de polițiști și condus la sediul de poliție. Directorul clubului a depus plângere împotriva turbulentului, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, iar Lucica a formulat plângere pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, precum și furt calificat, aflăm de la poliție.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI