Cifrele transmise de Direcția de Sănătate Publică Suceava arată o creștere la aceste boli față de săptămâna precedentă, dar și față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie, 2460 de persoane au fost diagnosticate cu infecție acută a căilor respiratorii superioare (IACRS), cu peste 300 mai multe față de 2012. De asemenea, în perioada la care facem referire, 598 de suceveni s-au tratat de pneumonie acută, față de 531 în 2012. Cei mai mulți bolnavi au provenit din zonele Suceava (925), Rădăuți – 790 și Fălticeni – 581 cazuri. Majoritatea bolnavilor sunt din rândul copiilor, ei fiind cei mai sensibili la frig și viruși, de aceea medicii recomandă protejarea lor în această perioadă. Din totalul cazurilor de IACRS, 807 cazuri au fost copii cu vârste între 5 și 14 ani, peste 500 de cazuri au fost copii de 2-4 ani, iar 477 cazuri la cei foarte mici, cu vârsta sub un an. De altfel, 20 din cele 44 cazuri de IACRS internate au fost copii de 0-4 ani. Peste 140 de copii cu vârste între 5 și 14 ani și 114 de 2-4 ani s-au îmbolnăvit de pneumonie săptămâna trecută. Majoritatea cazurilor cu pneumonie din cele 102 spitalizate au fost tot copii, 79 având vârste de la 0 la 4 ani. Vaccin antigripal distribuit medicilor cu… țârâita de 25 de doze Gripa nu și-a făcut apariția de la începutul sezonului rece, ceea ce e o veste bună, în condițiile în care campania de imunizare este foarte anemică. Din cele 8.000 de doze de vaccin antigripal primite de DSP, fiecărui medic de familie, din cei aproape 300 existenți, i-a revenit o cantitate infimă, circa 25 de doze. Medicii sunt optimiști că vor mai primi vaccin în a doua tranșă, dar recomandă totuși celor care își permit să-și cumpere vaccinul antigripal din farmacii, dacă vor să fie siguri că se imunizează. Este o situație asemănătoare cu cea de la începutul campaniei de vaccinare de anul trecut, când nici măcar bolnavii din categoria de risc nu au putut fi vaccinați gratuit, în totalitate, prin medicii de familie. Reamintim că DSP Suceava a solicitat de la Ministerul Sănătății 35.000 de doze de vaccin antigripal pentru campania de imunizare gratuită împotriva gripei, dar e posibil ca și anul acesta cantitatea reală care va fi repartizată să însemne jumătate din cea solicitată.
Sfatul medicului
Numărul sucevenilor care au ajuns la medic din cauza bolilor respiratorii specifice sezonului rece a fost în creștere în ultima săptămână din noiembrie, peste 3.000 de pacienți având nevoie de îngrijire medicală.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii