Expoziția cu tema „Bucovina” realizată de elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” în Clubul Artelor Vizuale din Shopping City a întărit, prin diversitatea concepțiilor tinerilor artiști, imaginea unei regiuni în care frumusețea naturii se împletește cu cea a spiritualității pure, iar tradiția își pune amprenta decisiv asupra unui nume care constituie permanent un prilej de mândrie. Alături de tinerii sosiți în număr mare pentru a admira lucrările expuse au fost cadre didactice, reprezentanți ai mai multor ONG-uri, precum și ai administrației locale. Spectacolul folcloric prezentat în ziua de 28 noiembrie pe esplanada Casei Culturii a reunit nume care s-au făcut remarcate prin calitatea interpretării și prin credibilitatea atitudinii scenice: Ansamblul „Rapsodia Bucovinei” în formula completă (orchestră și dansuri, dirijor Ovidiu Șvarț), Tatiana Harabagiu, Mădălina Senciuc, Alina Saviuc, Diana Sacaliuc, Alexandra Moroșan, Andreea Chisăliță, Laura Haidău, Alexandru Recolciuc, Lucian Motoveleț, Nicoleta Cojocaru și Radu Sarafim, Doina și Ciprian Petroaie. După maratonul artistic în aer liber, a urmat o Seară Bucovineană în care tânăra interpretă Andreea Chisăliță și-a prezentat CD-ul „Bucovina mea cu Dor”, remarcându-se încă o dată realele calități de ambasador bucovinean ale acesteia. Naiul și vioara au însoțit preparatele tradiționale, iar hora spectatorilor a încununat propunerea de petrecere a timpului liber în spirit tradițional. Au fost prezenți numeroși reprezentanți ai ONG-urilor sucevene, ai mass-mediei, administrației locale, instituții, cu toții regăsindu-se în mândria de a fi bucovinean. Pe 29 noiembrie a avut loc un concert al trupei rock „Bucovina” care a convins, cu prilejul lansării albumului „Bucovina – Sub Stele” în Pub Deliri, că tinerii suceveni se regăsesc și în formula de exprimare plină de energie a muzicii rock, în care majoritatea pieselor formației se inspiră din filonul popular. Piesele „Straja”, „Mestecaniș”, „Duh” pun în valoare vigoarea și fermitatea bucovinenilor, iar trupa „Bucovina” își depune candidatura serioasă de ambasador neconvențional al meleagurilor natale. Ovidiu Șvarț, președintele Asociației Culturale „Friedrich Schwartz”, a afirmat în fața unui public entuziast: „e timpul ca Bucovina să dea ora exactă în România, valorile sucevene ridicându-se cel puțin la nivelul celor din Europa, țara noastră are doar de câștigat ca imagine prin brandul Bucovina”. De un real succes s-a bucurat publicația „Bucovina”, realizată sub coordonarea conf. dr. în istorie Florin Pintescu. Aceasta a fost distribuită în primul rând reprezentanților tinerei generații, având scopul, declarat de autor, de a oferi „informații esențiale despre trecutul, prezentul și viitorul Bucovinei”. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Primăriei municipiului Suceava și al Consiliului Local al municipiului Suceava.
Proiectul „Suceava, capitala spirituală a Bucovinei” realizat de Asociația Culturală „Friedrich Schwartz” în parteneriat cu Asociația IPAMIA, Fundația Clopot, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Centrul Cultural Bucovina, Inspectoratul Școlar Județean și-a propus și a reușit să completeze paleta de acțiuni dedicate Zilei Bucovinei, conturând dorința și posibilitatea de exprimare artistică a valorilor sucevene, atât din zona tradițională cât și din cea a artelor plastice și a muzicii tinere.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii