Săptămâna trecută stabilitatea a fost doesebită, cursul monedei unice fluctuând între 4,4352 și 4,4447 lei. Vinerea trecută media a fost stabilită la 4,4412, într-o ședință cu o volatilitate mică, în care tranzacțiile s-au realizat dimineață la 4,4350 – 4,4370 lei. La jumătatea ședinței euro a urcat la un maxim de 4,4430 lei, pentru ca pe final cotațiile să scadă, astfel că seara pe piețele internaționale ele erau de 4,43 – 4,4330 lei. În piața la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacționat pentru scadența de luna aceasta la 4,4399 – 4,4451 lei, iar pentru martie la 4,4701 lei. Moneda cu cel mai volatil curs a fost cea americană. Dolarul a coborât de la 3,3267, în prima parte a lui noiembrie, la 3,2612 lei, luna fiind terminată la 3,2644 lei. Francul elvețian a avut o evoluție mai stabilă, asemănătoare cu cea a euro. Astfel, de la 3,5945 lei, în prima săptămână a lunii, el a urcat în 3,6227 lei, pentru ca săptămâna trecută să fluctueze între 3,6022 și 3,6128 lei, pentru a termina luna la 3,6071 lei. Perechea euro/dolar a scăzut de la aproape 1,38 dolari la 1,3296 dolari, pentru a încheia luna la 1,3580 – 1,36 dolari. Dacă octombrie a fost dominat de cele două săptămâni în care Administrația americană s-a aflat „sub sechestru” în lipsa aprobării bugetului de anul fiscal 2014, minimul atins de euro în noiembrie s-a datorat deciziei BCE de a reduce, la începutul lunii, dobânda sa de politică monetară de la 0,5% la un nou nou minim istoric de 0,25%. Săptămâna trecută, perechea a fluctuat între 1,35 și 1,36 dolari, cu închiderea vineri la 1,3587 dolari. Ușoara tentă de apreciere pentru euro s-a datorat informațiilor venite din Germania. După două luni de la alegerile parlamentare, partidul condus de cancelarul Angela Merkel a reușit o înțelegere cu SPD pentru formarea noului guvern, iar indicele de încredere al consumatorilor, calculat de GfK, a revenit pe creștere. Volatilitatea ar putea crește la finele săptămânii, atunci când vor fi anunțate datele privind șomajul din SUA, unul dintre cei mai importanți indicatori luați în calcul de Rezerva Federală americană la stabilirea politicii sale monetare. La Sibiu, euro s-a tranzacționat pentru scadența de săptămâna aceasta la 1,3495 – 1,3618, iar pe martie la 1,3485 – 1,359 dolari. Uncia de aur a fluctuat pentru finalul lunii între 1.229 și 1.253 dolari.
Retrospectiva săptămânii
Noiembrie a fost o lună fără o volatilitate ridicată a raportului euro/leu, care s-a mișcat în culoarul 4,43 – 4,47 lei. Dacă octombrie s-a terminat la 4,4306 lei, euro a încheiat luna trecută la 4,4412 lei, cu un minim de 4,4328 și un maxim de 4,4619 lei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii