Atenție la neatenție!

Pietoni accidentați pe carosabil

 

Joi, la ora 5.30, pe DJ 208D, în comuna Mitocu Dragomirnei, Dumitru Ț., de 36 de ani, din comuna Adâncata, în timp ce conducea un autoturism, a surprins-o și accidentat-o ușor pe Mariana S., de 37 de ani, localnică, pieton, care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeași direcție. Conducătorul auto și victima au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambilor le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii îmbibației alcoolice. În aceeași zi, la ora 9.36, pe bulevardul Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava, Florentina M., de 36 de ani, din localitate, aflată la volanul unui autoturism, l-a surprins și accidentat grav pe Gheorghe S., de 59 de ani, localnic, pieton, care s-a angajat în traversare prin loc nepermis și nemarcat. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, aflăm de la poliție. Victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza leziunilor pe care le-a suferit, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI