Seria evenimentelor dedicate Unirii Bucovinei cu Patria Mamă, la 28 noiembrie 1918, a fost deschisă ieri, la ora 9, la Monumentul Unirii din cartierul Obcini, cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. La aceasta au participat primarul Sucevei Ion Lungu, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, parlamentarii suceveni, aleși locali și județeni, funcționari publici și oameni politici. După ceremonia religioasă a urmat depunerea de coroane de către delegații Primăriei, Consiliului Județean și Instituției Prefectului, precum și de către cei ai partidelor politice și instituțiilor publice. Monumentul Unirii din cartierul Obcini a fost sfințit în 1995, fiind proiectat de regretatul arhitect Nicolae Porumbescu și executat de SUCT Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii