Proiecte de peste 50 de milioane de lei, înaintate înspre finanțare cu fonduri elvețiene

> Acestea prevăd introducerea iluminatului public cu LED uri, achiziționarea de autovehicule electrice și încălzirea cu pompe de căldură a Bazarului
 

Trei proiecte depuse în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român „Swiss-Romanian cooperation programe” vor fi trimise înspre validare Ambasadei Elveției, de către Primăria municipiului Suceava, a anunțat primarul Ion Lungu, care speră că în decembrie ar putea semna contractul de finanțare, iar procedurile de licitație vor fi demarate anul viitor. „Aprobăm indicatorii tehnico-economici, după care, în decembrie, aceștia vor fi trimiși Comisiei interministeriale de pe lângă Ministerul Finanțelor, precum și la Ambasada Elveției, pentru confirmare și validare, astfel încât să putem să semnăm contractul de finanțare, iar de anul viitor să putem trece la licitație”, a declarat Ion Lungu. Proiectul privind managementul modern și eficient al iluminatului public din municipiul Suceava este în valoare de 23 de milioane de lei, cu o participare locală de 3,3 milioane de lei și are ca scop, în principal, montarea a 3.816 corpuri de iluminat cu LED și implementarea unui sistem de telegestiune și management la distanță a acestora. Investiția din cadrul proiectului „Electromobilitate – Vehicule electrice pentru o municipalitate verde” este dimensionată la 11,2 milioane de lei, coparticiparea Primăriei municipiului Suceava fiind de circa 2,65 de milioane de lei. Proiectul prevede achiziționarea a 11 autovehicule electrice, 2 furgonete electrice, o automăturătoare electrică, o autocisternă electrică și a 10 biciclete electrice, precum și înființarea a 28 de puncte de încărcare a acumulatorilor. Cel de al treilea proiect intitulat „Piața regională sustenabilă – Bazar Suceava”, are valoarea de 16,3 milioane de euro, municipiului Suceava revenindu-i o cofinanțare de 2,37 milioane de lei. Obiectivul proiectului este cel privind reabilitarea și asigurarea confortului termic și vizual în Complexul comercial „Bazar”. Astfel, amenajate vor fi o centrală cu pompe de căldură, un sistem de încălzire prin pardoseală, unul de iluminat fotovoltaic, precum și o instalație completă de stingere a incendiilor. În ședința de astăzi, aleșii locali vor aproba indicatorii tehnico-economici aferenți, cele 3 proiecte fiind promovate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român de reducerea a disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, obiectivul nr. 1 al Ariei de concentrare 4 – „Îmbunătățirea mediului înconjurător”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: