În procesele cu firmele de insolvență de la „Termica”

Primăria Suceava, consultanță juridică de 100.000 lei

În urma multiplelor acțiuni intentate în instanță de către administratorii judiciari ai „Termica”, Primăria municipiului Suceava angajează o firmă de consultanță juridică, a declarat, ieri, primarul Ion Lungu.
 

Edilul-șef spune că propunerea va ajunge pe masa de dezbateri a Consiliului Local, suma maximă ce va fi pusă la bătaie pentru adjudecarea consultantului fiind de 100.000 lei. Șeful executivului municipal sucevean precizează că a avut discuții pe această temă cu grupurile politice din deliberativul local, în urmă acestora căzându-se de acord că municipalitatea trebuie să-și apere șansele. Lungu este de părere că în fața organelor judecătorești se va duce atât un război juridic, cât și unul psihologic, caz în care, în confruntarea cu juriștii administratorilor judiciari, Primăria Suceava, la rându-i, „ar trebui să aibă reprezentarea necesară”. „Am discutat – ca urmare a faptului că firmele de insolvență de la «Termica» ne-au dat în judecată – să angajăm și noi o firmă de consultanță juridică, care urmează să ajute salariații din Primărie. Aceștia au un volum foarte mare de lucru și a trebuit să dislocăm 3 oameni de la Compartimentul juridic să se ocupe doar cu aceste probleme, pentru că există zile în care vin de la «Termica» și câte 3-4 adrese”, a reliefat primarul municipiului Suceava. Ion Lungu a declarat că firmele de insolvență solicită organelor judecătorești să oblige Primăria municipiului Suceava la „repunerea celor 70 de milioane lei, majorare de capital social a societății de termoficare”, precum și la transferarea gratuită a suprafeței de 156 de hectare, aferente CET, către Termica. „Acum, terenurile sunt intabulate în patrimoniul Primăriei și acesta este un lucru bun, pentru că, altfel, le pierdeam. De-a lungul timpului, cei de la «Termica» și-au susținut cauza în instanță, până la Curtea Supremă de Justiție însă au pierdut respectivele procese”, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Reamintim că, pe 11 iunie 2013, Consiliul de Administrație al «Termica» a luat hotărârea de a se adresa instanței și a cere Tribunalului Suceava, Secția Civilă, declanșarea procedurii generale a insolvenței și de reorganizare a activității societății. În motivarea cererii, s-a arătat că în patrimoniul societății există un dezechilibru financiar bazat pe lipsa de lichidități și că, din cauza insuficienței fondurilor bănești, «Termica» nu va mai putea plăti datoriile exigibile către creditori, valoarea acestora fiind, la cea dată, de 45,64 milioane de lei. Constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a constatat că «Termica» este în incapacitate de plăți și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva societății. Conform legii amintite, în calitate de administrator judiciar a fost desemnat consorțiul format din practicienii în insolvență MGA Insolvency SPRL Suceava, Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL și Accer IPURL Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: