Excursia s-a anulat

Dacă mai toată lumea patrioată și microbistă asta bârfește… Poftim, excursia „la Rio” s-a anulat! Probabil mai bine astfel, căci dacă, prin stupide întâmplări, marți seara grecii își dădeau două autogoluri fără a fi în stare să marcheze, românii ar fi ajuns într-un turneu mondial în care să ofere lumii spectacolul de a fi ciuca bătăilor. Dar am scăpat.
 

L.D. CLEMENT

Visătorii care cu naivitate vor fi crezut – încurajați și de instanțele interesate să-și vândă produsul mediatic/ comercial intitulat România – Grecia, instanțe ce au infuzat multe emoții în publicul de stadion, de crâșmă și de domiciliu – că marți, în loc de 90 de minute rele, va fi „acum ori niciodată”, se vor fi deșteptat, ca românii, din somn și reverii, amintindu-și că prezumtiva calificare fusese ratată mai demultișor (așadar, nu ne-am înecat la mal, ci în largul mării) și doar ghinionul de a ne fi vârât olandezii barajul pe gât i-a pus în situația de a se îmbăta cu apă chioară. Și de-acum? Poate că vor avea cuvântul specialiștii fără sau cu ghilimele. Poate că se vor clătina niște scaune pe la federație, poate se vor lepăda de antrenor și, cu surpriza de a sesiza că alți jucători decât cei care au gâfâit degeaba până acum n-ar prea fi, se vor gândi să stimuleze naturalizarea unora. Și probabil se vor găsi niște portughezi, ghanezi, nigerieni, argentinieni, brazilieni cărora să li se potrivească tricolorul nostru. Și vom începe campania pentru european cu Kehinde Fatai, recuperându-i de pe unde s-au înstrăinat și pe alde Brandan, Culio, de Oliveira, Cadu, Wesley…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI