Palma de la Moldovița

Cu ani în urmă, fostul lider comunist Emil Bodnăraș a avut inițiativa de a realiza o cale de acces cât mai scurtă între nordul Transilvaniei și cel al Bucovinei, două regiuni cu un trecut istoric asemănător, cu o intelectualitate aleasă, cu oameni harnici, buni gospodari și cu orașe și sate înfloritoare. Ideea lui era însă de a crea și un drum strategic spre fosta Uniune Sovietică. Așa a luat naștere artera rutieră – Drumul Național 17A, care leagă DN 17 Suceava – V. Dornei – Dej cu localitățile Sadova – Vatra Moldoviței – Sucevița – Marginea – Rădăuți – Ratoș – Drumul Național 2. Din lungimea totală a DN 17A, de 83 km, mai bine de 70% din traseu se desfășoară în regiune muntoasă. Restul, în zonă de dealuri și podiș. Până la realizarea acestei artere, legătura între Sadova și Sucevița se făcea pe o cărare, care în zona muntoasă a Obcinelor era accesibilă numai pentru samare. Numai de la Marginea la Ratoș, în lungime de aproape 40 km, era o șosea pietruită încă dinainte de anul 1858. Traseul DN 17A se desfășoară într-o zonă de un pitoresc rar întâlnit, dar extrem de dificil pentru realizarea lui.
 

Între Sadova și Sucevița era o pădure deasă, cu arbori seculari, uriași, cu pante abrupte, aproape de verticală, cu zone stâncoase, cu un nivel al apelor freatice mergând până la 10 metri adâncime, cu posibilități de acces numai și numai cu piciorul. Toate acestea au făcut ca, până la accesul mijloacele mecanizate, lucrările de terasament să fie executate cu foarte mari dificultăți, numai cu forța brațelor, cu toporul, cu joagărul, cu hârlețul, lopata, târnăcopul, iar transportul – cu roaba. Toate acestea au fost principalele cauze care au făcut ca realizarea acestui drum să se desfășoare pe parcursul a 20 de ani, între 1948-1968, când a avut loc recepția provizorie. Pentru a realiza front de lucru pe întregul traseu, au fost organizate 8 tabere, începând de la Sadova și până la Sucevița, așa cum rezulta dintr-un înscris folosit ca material documentar pentru realizarea acestui articol. Spre a convinge cititorul de cele afirmate, notăm faptul că cei 1850 de muncitori, militari în termen care erau înlocuiți periodic, au executat peste 1,5 milioane metri cubi de săpături pentru terasamente, din care 700 mii mc de săpătură în stâncă, peste 15 km drenuri, în marea lor majoritate adânci de până la 20-22 m, peste 83 mii mc ziduri de sprijin, având fundații până la 8-10 m adâncime și înălțimi până la 6-8 metri. S-au executat 19 poduri de beton armat, în lungime totală de peste 660 metri, cel mai mare fiind podul peste râul Moldovița, cunoscut astăzi sub numele de „podul cu lei”, construit de tânărul și talentatul inginer Radu Andrei, care este și „autorul” celor patru lei care străjuiau de o parte și de alta a apei acest pod. Ulterior, doi dintre aceștia au fost duși la Secția IRE din Gura Humorului. În prezent nu mai cunoaște soarta lor, deja dispăruți de acolo unde le era locul. Întreg traseul are 28 de serpentine și pante, cu declivități de până la 8%. Toate aceste lucrări au fost realizate exclusiv prin forța brațelor soldaților noștri, așa cum am amintit mai înainte. Frumusețea acestui traseu nu se datorează numai zonei pe care o traversează, ci și localităților pe care le străbate și obiectivelor istorice și de arhitectură întâlnite în cale. Iubitorii de drumeție care încă nu au avut prilejul să vadă aceste meleaguri vor întâlni în cale următoarele localități mai importante și obiective turistice. Pornind pe DN 17 din Câmpulung Moldovenesc (eu i-aș spune „Câmpulung Bucovina”, așa cum mi se pare că s-a numit odată), vor ajunge în comuna Sadova, renumită prin peisajul pitoresc, prin locuitorii harnici, cu costumația lor bogat împodobită, dar mai ales prin caracterul lor curat românesc, care au păstrat intact tezaurul folcloric care atrage permanent turiști amatori de frumusețe. Din Sadova, traseul traversează versanții Obcinei Feredeului, se îndreaptă spre Vatra Moldoviței, după ce traversează râul Moldovița peste podul cu lei. Comuna Vatra Moldoviței este renumită prin Mănăstirea Moldovița, ctitorită de domnitorul Petru Rareș, monument ce constituie o atracție deosebită și permanentă atât pentru turiștii din țară, cât și pentru cei din străinătate. Această vestită mănăstire stă alături de celelalte perle ale nordului de Românie, cum sunt Putna, Voroneț, Humor, Slatina, Sucevița, Dragomirna. Urmează localitatea Ciumârna, sat aparținând de comuna Vatra Moldoviței, sat cu vechi tradiții ale locuitorilor huțuli și unde se află o bisericuță din lemn cu o catapeteasmă din lemn de tei, datând din secolul al XVII-lea, care reprezintă pentru turiști un interes mai aparte. După ce se trece pe lângă un monument al drumarilor care au executat această șosea (voi insista asupra acestui monument), se ajunge în localitatea Sucevița, unde, într-un cadru pitoresc deosebit, se află Mănăstirea Sucevița, cel mai fortificat complex mănăstiresc din Bucovina, ctitoria fraților Gheorghe și Eremia Movilă. Mare păcat că până în prezent nu se cunosc motivele pentru care acest important monument de istorie și arhitectură nu se află sub protecția UNESCO. În continuare urmează localitatea Marginea, comună renumită prin fabricarea de ceramică neagră, denumită „ceramica de Marginea”, cu o veche tradiție. Amatorii de „ceramică de Marginea”, și nu sunt puțini, pot vizita atelierele de ceramică, ca și expozițiile cu produse de olărit și artă populară. Urmează municipiul Rădăuți, a cărui întemeiere se datorează voievodului Bogdan I. Aici se află și ctitoria sa, Biserica „Bogdana”, gropniță domnească, dar și biserică parohială, biserică mănăstirească, iar în ultimii ani – catedrală episcopală. Aceasta este una dintre cele mai vechi biserici din piatră și un monument istoric și de arhitectură păstrat în același loc și nemodificat până în zilele noastre. Aici își găsește locul de odihnă veșnică ctitorul ei, Bogdan I. Înainte de punctul final de la Ratoș și intersecția cu Drumul European 85, se trece prin localitatea Dornești, un nod de cale ferată cu ramificație spre Nordul Bucovinei și spre Mănăstirea Putna. După acest parcurs al întregului traseu atât de atrăgător, încerc să mă întorc la monumentul de la Vatra Moldoviței – Palma, care reprezintă un simbol al efortului depus de cei peste 2000 de muncitori, soldați și civili, care au realizat pe parcursul a 20 de ani acest drum exclusiv cu forța brațelor și cu sudoarea frunții lor. Fie ca Palma de la Moldovița să dăinuiască peste timpuri, așa precum făclia nestinsă a permanenței românești pe aceste meleaguri reprezintă o lumânare veșnic aprinsă în amintirea truditorilor făuritori ai acestei artere rutiere, cât și ca o veșnică pomenire a acelora care și-au sacrificat viața pe marele șantier de la Sadova la Sucevița. De la înălțimea acestui memorabil monument, Palma, ne privesc munții care, în mărinimia lor, ne-au dat pământ și vatră, ne-au fost sprijin și apărător, ne-au dat hrană și căldură, ne-au dăruit siguranța zilei de mâine. Aș face o mare nedreptate dacă nu aș aminti că atât monumentul Palma de la Moldovița, cât și – cum am scris deja – cei patru lei de la podul de beton armat peste râul Moldovița au fost concepute, proiectate și executate efectiv de un tânăr talentat și harnic inginer, pe nume Radu Andrei. Ca recunoaștere a talentului și cunoștințelor sale profesionale, a ajuns un recunoscut și distins profesor universitar la Facultatea de Construcții din cadrul Academiei Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. În neîntrerupta și tumultuoasa scurgere a timpului, trecutul și viitorul sunt noțiuni relative, iar a vorbi despre trecut presupune a alege anticipat momentul prezentului și a-l defini ca o aducere aminte a ceea ce a rămas treaz în memoria noastră. Numai așa putem ajunge la un prezent în care ne alegem cu crâmpeie vagi și dragi de amintiri frumoase. Înainte de a încheia, țin să aduc mulțumiri dlui director al ziarului „Crai nou”, care, așa, în treacăt, mi-a dat un oarece curaj ca, dacă sunt în cunoștință de cauză, să scriu câte ceva despre Palma de la Moldovița. Mulțumesc de asemenea dlui inginer Dumitru Baciu care în tinerețe și-a îmbogățit cunoștințele și experiența în activitatea de construcții drumuri și poduri pe acel șantier, ulterior devenind șeful Șantierului de Construcții Drumuri și Poduri Suceava. De un real sprijin m-am bucurat din partea distinsului inginer Alexandru Găleanu, fostul șef de secție Drumuri și Poduri Naționale din Câmpulung Moldovenesc, și mai ales din partea bunului meu coleg și prieten Emanoil Sbârnea, fost director adjunct la Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași. Din cele ce mi-au rămas în memorie din puținii ani din tinerețe cât am lucrat la acel șantier, țin să-i menționez pe următorii: diriginte de șantier, Spiridon Mândrilă, ing. Nicolae Iacobescu, șef Secție Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc, ing. Constantin Stoica, care ulterior a fost șeful Șantierului de Construcții Drumuri și Poduri Suceava, apoi directorului Întreprinderii de Construcții Drumuri și Poduri Iași, ing. Florin Nimigean, colegul meu ing. Mihai Blaj, maiștrii podari Nicolae Gheorghiu și I. Mangu, fără a căror contribuție execuția podurilor ar fi fost mult îngreunată, precum și mulți, mulți alții. Tuturor celor care au trudit pe acest greu, dar important șantier, li s-au dedicat versurile intitulate „Balada Drumului Național Sadova-Rădăuți”, versuri culese și păstrate spre neuitare de către muncitorii Gheorghe Blajinschi, Arthur Martinescu, Gheorghe Martinescu și mulți, mulți alții. Am omis să-l amintesc pe fostul șef de lot, conductorul arhitect Arthur Schneider, neamț de origine, care, prin corectitudine, punctualitate și conștiinciozitate, a știut să imprime stilul său „nemțesc” de a munci tuturor celor cu care a colaborat. L-am cunoscut personal și aș face o greșeală dacă nu l-aș aminti. Pentru a păstra vie în memorie frumusețea și importanța acestei artere rutiere, voi adapta și pentru drumuri ceea ce laureatul premiului Nobel pentru literatură Ivo Andric a scris, referindu-se numai la poduri: „Dintre toate câte le înalță și le zidește omul în pornirea-i vitală, nimic nu este mai vrednic în ochii mei decât podurile și drumurile. Ele sunt mai importante decât casele, mai sfinte, fiind mai obștești decât templele… du-rate întotdeauna cu chibzuință, în locul unde se întretaie cele mai multe trebuințe ale oamenilor, mai trainice decât alte construcții și fără să slujească unor scopuri rele sau ascunse”. Este cazul să ne gândim dacă nu cumva cuvintele lui Ivo Andric se potrivesc și Palmei de la Moldovița, ca simbol al muncii drumarilor de la Drumul Național 17A, adică o mână pașnică, cu palma larg deschisă către înălțimi, îmbrățișată de un drum cu serpentine, care, prin intermediul unui pod de beton armat, face să se unească între ei oameni cu conștiințele și năzuințele lor spre o lume mai pașnică și o viață mai bună. Ing. DRAGOȘ PENTIUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: