I-a luat locul cel înscris pe „ultima sută de metri” la alegerile pentru președinția Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, dar ăsta măcar a dat cu piciorul în bășic și a fost unul dintre fotbaliștii marcanți ai generației sale. Cei care iubesc fotbalul și nu mișmașurile din birouri se bucură și speră. Speră într-o schimbare a mentalității conducătorilor față de ceea ce este supranumit „sportul rege”, în luarea unor măsuri corecte în privința echipelor ș.a.m.d. Buba a fost spartă. Din acest moment, mai rămâne să fie „tras pe dreapta” și „nașul” Mircea Sandu și să vină alte generații, mult mai vii care să diriguiască și Federația Română de Fotbal. Oricum, în fotbalul românesc, bate vântul schimbării. DAN T. GÜRTESCH P.S. Dacă mai obține și naționala un scor favorabil în Grecia, înseamnă că am un sfârșit de săptămâna cu adevărat plăcut.
oKilă peste tot
Dragilor, am rămas fără Mitică de la Ligă. Mai exact, fără șmenarul de oltean (primele mari performanțe în sport le-a obținut ca șef la celebra FC Scornicești) care, în afară de manevre în care a folosit fotbalul în interesul său și al familiei sale, nu a făcut altceva decât circ.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii