„Unii sportivi s-au prezentat bine, alții foarte bine, dar sperăm ca la următorul concurs rezultatele să fie și mai bune pentru că vom avea mai multă pregătire. Pregătirea pentru proba de ergometru am început-o cu o lună în urmă, am profitat de timpul bun și ne-am axat pe pregătirea la apă. Este foarte important să avem un Centru olimpic de antrenament pentru canotaj la Fălticeni, în primul rând pentru obținerea finanțării și a pregătirii elevilor cât mai aproape de casă”, ne-a declarat antrenorul Vasile Avrămia. Ciprian Tudosă, de la CSȘ „Nicu Gane”, canotor care a obținut locul 6 la Campionatul Mondial, medalia de bronz la Campionatul European și triplu medaliat cu aur la Campionatul Balcanic, ne-a declarat: „Astăzi am concurat în proba de 2.000 de metri, juniori mici și am mers destul de bine, obținând un timp de 6 minute și 19 secunde, dar se putea și mai bine”. „Acest concurs se desfășoară la începutul pregătirilor de toamnă și contează pentru ierarhizarea valorilor juniorilor la începutul pregătirii. Pentru juniori II și juniori I proba de ergometru se desfășoară pe 2.000 de metri, pentru juniori III, a căror vârstă este sub 14 ani, proba este pe 1.000 de metri. Ei practic simulează, imită mișcarea din barcă pe un aparat care înregistrează puterea pe care o dezvoltă concurenții pe distanțele respective”, ne-a spus arbitrul internațional Rodica Macovei. Ierarhia națională va fi stabilită până marți, 12 noiembrie, după centralizarea rezultatelor din cele 6 centre zonale. Cupa Federației Române de Canotaj – Ergometru (concurs de evaluare la sfârșit de etapă) s-a desfășurat în 6 centre zonale: Iași, Năvodari, Snagov, Timișoara, Orșova și Fălticeni.
Sâmbătă, 9 noiembrie, 13 canotori juniori de la CSȘ „Nicu Gane” și 10 de la CSM Suceava, care se pregătesc la baza nautică de la Fălticeni, au evoluat în sala de antrenament ergometru a Centrului Olimpic de Canotaj din incinta Colegiul Național „Nicu Gane” sub privirile antrenorilor Vasile și Ana Avrămia și Ion Despa, a colegilor, a câtorva părinți și a arbitrului internațional Rodica Macovei, șefa arbitrilor de canotaj din cadrul FRC.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii