Cu bucurii și… mulțumiri

Deși, cu toată strădania lui Ion Cozmei, nu sunt membru al SSB, am participat, ca de obicei de altfel, la o nouă ședință, a cincea, a Cenaclului cultural „Mihail Iordache” de la Biblioteca „I.G. Sbiera”. Căruia i-am spus „slujba de înviere a lui Cozmei”.

 

Nu de altceva, dar ca să le fac în ciudă unora care, deși neagă, și-ar fi dorit să aibă pe cine plânge după ce l-au înjurat o viață întreagă. Ba chiar aproape că i-au făcut prohodul prin ziare. În ceea ce mă privește, mă bucur sincer că prietenul Ion Cozmei e viu, tânăr în suflet, deși s-a autointitulat „boșorog”, dar și că la manifestarea cu pricina a participat și cel cu care polemizează, Ion Filipciuc, cu care, contrar așteptărilor unora, a purtat o discuție cât se poate de decentă, cu înțepături verbale (atenție!, verbale, nu viscerale) inerente, ca între oameni de litere, adică. Alt aspect care m-a bucurat a fost că (poate și din cauză că există o mare diferență între modul cum se scrie și cel în care se citește numele meu) majoritatea persoanelor (unele mai cunoscute, altele mai puțin) prezente la întâlnire au preferat să mi se adreseze cu „domnul oKilă”. Iar faptul că am reușit să mă identific cu această rubrică, iar ea, la rându-i, cu ziarul care o găzduiește, este și mai bine. Le mulțumesc și acelora care mă cunosc, personal, cât și celorlalți care au reușit să o facă doar citindu-mă, pentru aprecieri și urări transmise prin diferite căi. Promit să rămân același.