Când se pornesc polițiștii împotriva celor răi…

Polițiștii suceveni au continuat și în acest weekend activitățile de descurajare a faptelor antisociale comise în zona cluburilor și discotecilor, activități intensificate în urmă cu mai multe săptămâni.
 

Alături de intervenția promptă a polițiștilor în cazul scandalului pe care Adrian Șerșeniuc l-a făcut în noaptea de joi spre vineri la restaurantul Taco Loco, IPJ a dat publicității un alt caz cu care s-a confruntat sâmbătă seara, un model perfect pentru cât de repede se derulează uneori procedurile legale când e vorba de fapte antisociale. La ora 20.10, J.C., de 17 ani, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că, puțin mai devreme, un tânăr necunoscut i-a sustras din buzunar suma de aproximativ 150 lei. Acesta se afla împreună cu prietenul său A.A., tot de 17 ani, în dreptul unui club din municipiu, când au fost abordați de un tânăr necunoscut aflat în stare de ebrietate care le-a cerut un telefon mobil pentru a suna pe cineva. A fost refuzat, iar necunoscutul a acționat. S-a îndreptat mai întâi spre A.A. care a fugit, dar imediat l a înghesuit pe J.C. și i-a sustras suma de 155 lei din buzunarul de la pantaloni, fără însă a-l agresa în vreun fel. Poliția a venit imediat după apel, l-a găsit pe tânărul care a sustras banii, dar, de beat ce era acesta, nu au reușit să-i stabilească identitatea. În buzunar însă, el avea suma 155 de lei pe care tocmai o furase. Ulterior, autorul faptei a fost identificat ca fiind Gabriel M., de 20 de ani, din comuna Șcheia, același nume figurând pe dosarul penal întocmit de polițiști pentru furt calificat, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat începerea urmăririi penale împotriva lui. Tânărul din Șcheia a fost reținut 24 de ore și a ajuns la instanță cu propunere de arestare preventivă. „Este știut faptul că barurile, cluburile și discotecile reprezintă locații de risc, fiind percepute de persoanele certate cu legea ca zone în care își pot manifesta comportamente de tip infracțional, în scopul intimidării celorlalți prin amenințări și acte de violență. Tocmai de aceea, orice astfel de atitudine comportamentală este abordată cu fermitate de polițiști, care nu ezită în dispunerea tuturor măsurilor legale, inclusiv a celor privative de libertate”, au comunicat reprezentanții IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI