Biserica „Sfânta Înviere” din Suceava va fi restaurată cu bani europeni până în 2015 și va avea, în curtea interioară, un punct de informare turistică realizat prin cofinanțări de la Primăria Suceava, agenți economici și enoriași. Contractul de finanțare pentru realizarea lucrărilor a fost semnat marțea trecută, după circa 6 ani în care proiectul de restaurare a fost tergiversat de cine trebuia să-l aprobe. El a fost lansat oficial vinerea trecută, în cadrul unei conferințe de presă, în prezența primarului Ion Lungu, a directorului SC Regional Consulting, Doina Iacoban, a pr. Cătălin Axinte, consilierul economic al Arhiepiscopiei, și a pr. paroh Vasile Irimia, protopopul Protopopiatului Suceava 1. Primarul Ioan Lungu și-a exprimat satisfacția că „o biserică cu istorie zbuciumată” cum este „Sfânta Înviere” va fi restaurată cu fonduri europene. El a vorbit despre atenția pe care Primăria o acordă monumentelor istorice, amintind astfel de lucrările de reabilitare și consolidare de la Cetatea de Scaun, de cele de la Catedrala de pe Mărășești, pentru care municipalitatea a alocat anul acesta 6 miliarde de lei. „Avem un patrimoniu cultural, un patrimoniu istoric, medieval foarte important aici la Suceava și noi, autorități locale, și dvs., ca preoți, avem obligația morală de a păstra aceste monumente istorice, să le conservăm și să le predăm generațiilor viitoare”. Primarul Sucevei a promis că se va implica în continuare în punerea în valoare a monumentelor istorice ecumenice, printre care și Biserica „Sf. Înviere”. „Posibilitățile financiare ale parohiei nu puteau susține un proiect de o asemenea anvergură” În 2007, preotul paroh Vasile Irimia, împreună cu membrii consiliului parohial, a inițiat demersuri pentru întocmirea documentației și a avizelor necesare pentru restaurarea bisericii și pentru construirea unui punct de informare turistică, întrucât „posibilitățile financiare ale parohiei nu puteau susține un proiect de o asemenea anvergură”, a spus preotul Vasile Irimia, la conferința de presă. Proiectul a fost respins atunci, dar a fost depus din nou în 2009, iar după evaluare și vizita în teren a fost, în sfârșit, aprobat. „Este un eveniment deosebit pentru parohia noastră, după o adevărată luptă am reușit să semnăm contractul de finanțare pentru realizarea proiectului de restaurare a bisericii și construire a unui punct de informare turistică”, a declarat pr. Irimia. Vorbind despre necesitatea unei restaurări la această biserică monument istoric, pr. Irimia a mai precizat că, în perioada anilor 1982-1989, s-au desfășurat ample lucrări de restaurare la „Sf. Înviere”, care „au adus monumentul mult mai aproape de înfățișarea sa inițială”. Ele nu au fost finalizate cum trebuia, întrucât, prin vara lui’ 89, când lucrările ajunseseră până la acoperiș, se anunțase vizita lui Ceaușescu și autoritățile de atunci au dat ordin să fie urgentate și finalizate lucrările, ca să nu se observe că la Suceava se reabilitează biserici în timp ce, la București, Ceaușescu le dărâma. Astfel că acoperișul nu a mai fost executat atât de înalt și lat cum era în proiect și nu s-au realizat cum trebuie și alte elemente de arhitectură ce trebuiau restaurate. Streașina este mult prea mică, astfel că picătura de ploaie cade pe soclu și se prelinge apa, producând igrasie de jur împrejurul soclului, a spus părintele paroh. Lucrările de restaurare constau în schimbarea șarpantei și realizarea unui acoperiș în două volume, lărgirea streșinii, realizarea unei cornișe din piatră profilată, refacerea soclului degradat, a copertinei la contraforți și a trotuarelor. Punct de informare despre obiectivele turistice, biserici și mănăstiri din Bucovina În paralel cu lucrările de restaurare, în curtea interioară a bisericii va fi realizat și punctul de informare turistică, cu rolul „de a informa vizitatorii asupra tuturor punctelor turistice din zona Bucovinei, mănăstiri, locașuri de cult, rezervații. Acesta nu este finanțat prin proiect, dar trebuie finalizat odată cu lucrările de restaurare ale bisericii. Lucrările au început deja la acest punct de informare, Primăria alocând un miliard pentru el. Preotul Irimia a spus că pentru construirea punctului de informare a fost „un ajutor foarte mare din partea credincioșilor”, din partea văduvelor care au contribuit cu „bani din pensie puși pentru zile negre”. Primarul Lungu a promis „că ne vom implica în continuare ca, până la data de finalizare a proiectului, până în 2015, să ajutăm și noi parohia să finalizeze acest centru de informare turistică”. Primarul a spus că mai există un centru de informare turistică aparținând de Consiliul Județean, dar „eu cred că fiecare are obiectul lui de activitate”: „Aici e vorba de turism ecumenic, dincolo vorbim de turismul general. Eu cred că sunt compatibile aceste două centre de informare turistică”. Preotul Irimia a precizat că în aceeași clădire cu punctul de informare va fi și un paraclis, unde vor fi oficiate slujbele de sâmbătă și din perioada posturilor, pentru a mai proteja clădirea bisericii. Proiect de 3,8 milioane lei, din care 1,6 milioane este valoarea nerambursabilă Proiectul de restaurare a Bisericii „Sf. Înviere” din Suceava are o valoare de 3.808.233 lei, având o perioadă de implementare de 22 luni. Directoarea Regional Consulting, Doina Iacoban, a precizat că lucrările vor putea începe imediat după elaborarea noilor norme metodologice de aplicare a ordinului prin care Ministerul Dezvoltării Regionale a modificat procedura de încredințare a contractelor în cadrul tuturor finanțărilor europene. Biserica „Sfânta Înviere”, ctitorie a doamnei Elena Rareș din anul 1551, se află în centrul orașului Suceava, în drumul spre vechea reședință mitropolitană. Folosită de turci drept moschee, apoi, un timp, de romano-catolici și, ulterior, de greco-catolici, biserica a revenit credincioșilor ortodocși în anul 1936. Biserica este menționată pentru prima dată în izvoarele documentare în 1528.
Printr-un proiect în valoare de peste 3 milioane lei
> Cu sprijin financiar de la Primărie, agenți economici și enoriași va fi realizat acolo și un punct de informare turistică
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii