Accident feroviar în Pojorâta

Trenul Timișoara-Iași a lovit o mașină ce staționa pe linia ferată

Detașamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc a intervenit, joi noaptea, cu două autospeciale, în urma unui accident feroviar produs în comuna Pojorâta, în zona pasajului de cale ferată Frumosu, la km 80+815.
 

Potrivit ISU Suceava, trenul accelerat 1766, care se deplasa din direcția Timișoara spre Iași, a lovit un autoturism ce staționa pe linia de cale ferată. În momentul producerii evenimentului, în mașină nu se afla nicio persoană. Pompierii au luat măsurile de siguranță, au verificat eventualele scurgeri de lichide inflamabile și au deconectat bornele de la baterie. După ce echipa criminalistică din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc și-a finalizat investigațiile, militarii au scos autoturismul în afara terasamentului căii ferate, iar traficul feroviar a fost redeschis. Trenul 1766 Timișoara-Iași a fost blocat în intervalul orar 2.14 2.50. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: