Suceava și Iași, legate printr-un nou drum județean, modernizat

> „Ceea ce avem în plan este de foarte mare amploare, deoarece unim două capitale de județe” declară președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor > În total, este vorba despre 80 km de infrastructură rutieră care ar putea fi modernizată prin viitorul POR
 

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a avut ieri, în Dolhasca, o discuție cu omologul său de la Iași, Cristian Adomniței, prilej cu care s-a abordat intenția amenajării unei rute care unește cele două județe. „Avem în vedere o bretea care să traverseze și municipiul Suceava, și care să facă legătura cu localitățile Ipotești, Bosanci, Udești, Liteni, Dolhasca, ca apoi să treacă, mai departe, în județul Iași. Practic, unim cele două capitale de județ, printr-un nou drum județean modernizat. El există în acest moment, dar sunt drumuri care s-au proiectat și construit în anii ’70 și care nu mai rezolvă, din punct de vedere al traficului, ceea ce reprezintă solicitări ale momentului” a explicat Cătălin Nechifor. Fondurile urmează a fi obținute printr-un proiect similar celor aferente Programului Operațional Regional (POR), șeful administrației județene sucevene precizând că, în această perioadă, Parlamentul European și Comisia Europeană urmează se decidă asupra formei finale a cadrului multianual de finanțare pentru intervalul 2014-2020. „Practic, acești bani vor fi disponibili pentru a derula proiecte de infrastructură rutieră, iar ceea ce avem în plan este de foarte mare amploare, deoarece unim două capitale de județe, Iași și Suceava” subliniază președintele Consiliului Județean Suceava. Cătălin Nechifor arată că, pe lângă faptul că drumul județean Dolhasca – Suceava devine o alternativă la drumul național, acesta se va prelungi și de cealaltă parte a municipiului reședință de județ, înspre Moara, Drăgoiești, Zaharești, Stroiești, iar mai apoi înspre Vâlcele, Costâna, Todirești și Dărmănești. În total, este vorba despre 80 km de infrastructură rutieră care ar putea fi modernizată prin viitorul Program Operațional Regional. „Este o finanțare foarte benefică pentru autorități, cofinanțarea fiind de 2%, la care se adaugă și cheltuielile neeligibile. Însă, pe ansamblu, efortul nu va fi mare din partea autorităților județene” a conchis șeful executivului județean sucevean. Traseul propus spre finanțare, în perioada 2014-2020, ca proiect strategic, pentru a fi inclus în Planul de Dezvoltare Regională Nord-Est este DJ 208, de la limita cu județul Iași – Budeni – Dolhasca (DJ208A) – Liteni – Udești – Bosanci – Ipotești – Suceava (DJ 209C) – Moara – Liteni Moara – Vorniceni (DJ 209D) – Zaharești – Stroiești – Vâlcele – Costâna – Dărmănești (DN2).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: