Pilde

 

Noua carte a lui Dumitru Brădățan, „Viața, ca o orchestră…” (Lidana, 2013) începe și se sfârșește cu câte o pildă. „Cuvântul înainte (și-napoi)” povestește despre o femeie care uită ce e mai important într-o încăpere plină cu bogății dintre care poate să-și ia orice; uită copilul. „Dar goana după câștig, faimă și putere, după averi și plăceri ne fascinează într-atât încât uităm ceea ce este mai important”. Copilul adică, în cazul acestei tinere amețite de bogățiile încăperii în care fusese lăsată să intre sub îndemnul amenințător de a nu uita ce e mai important când iese de acolo… Și se încheie cartea cu pilda melcului care urcă în cireș și i se atrage atenția că cireșele nu sunt coapte. Dar melcul zice: până ajung eu în vârf, cireșele se vor coace… În rest, zeci și zeci de alte pilde, apărute în tot atâtea tablete publicate de colegul nostru la rubrica sa din „Crai nou” în anii 2003 și 2004. Și se încheie volumul cu excelentul interviu al Bădățanului cu Ciubotarul de la Udești, celebrul neurochirurg al Bucureștiului cucerit de bucovineni.