Luptător în Kosovo și Afganistan

Mr. Marian Mihai Lungu este noul șef al jandarmilor suceveni

Conducerea Jandarmeriei Suceava a întinerit simțitor, funcția de inspector-șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava fiind ocupată de ieri de mr. Marian Mihai Lungu, în vârstă de 35 de ani.
 

Noul șef al IJJ Suceava este, dacă nu chiar cel mai tânăr, printre puținii șefi de inspectorate din țară cu vârsta de până în 40 de ani. Festivitatea de predare-primire a funcției de inspector-șef, între col. Iulian Iacob, care a deținut interimar funcția, și mr. Marian Mihai Lungu, a avut loc ieri în sala Auditorium „Joseph Schmidt” a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Aceasta s-a făcut în prezența prefectului județului, Florin Sinescu, a șefului Jandarmeriei Române, col. dr. Mircea Olaru, a vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava Alexandru Rădulescu, a primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, și a fostului șef al IJJ Suceava, generalul de brigadă Eugen Șalar, care s-a pensionat în urmă cu circa 2 luni. Au fost în sală la festivitate și reprezentanți ai instituțiilor colaboratoare cu jandarmeria locală, precum și cadre ale inspectoratului. Inspectorul general col. dr. Mircea Olaru a fost foarte clar în privința reușitei misiunii mr. Lungu la conducerea jandarmeriei sucevene. „Colegul nostru Mihai Lungu, prin tinerețe, aduce un plus de valoare, susținut de experiența pe care o are… Suntem în slujba legii, iar acest lucru trebuie să-l facem cu flexibilitate, diplomație, profesionalism, dialog permanent cu partenerii noștri sociali sau cu cei care ne cer sprijinul. Aici va fi nevoie de toată experiența pe care noul comandant o are, ca și de experiența dumneavoastră, adaptată la provocările județului Suceava”, a declarat șeful jandarmilor din România. CV impresionant pentru proaspătul inspector-șef O fi de bine sau de rău un șef tânăr în fruntea jandarmeriei locale nu se știe, dar este cert că, în ciuda vârstei, inspectorul-șef al IJJ Suceava are antecedente și experiență mai mult decât onorabile în Jandarmeriei Română. După absolvirea Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” București în anul 2001, mr. Lungu a activat în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Jandarmi a municipiului București. De aici a fost selectat și a participat la misiuni internaționale în Kosovo și Afganistan, fiind decorat de președintele României cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, ca semn de recunoștință și apreciere pentru înaltul profesionalism dovedit în teatrele de operațiuni. Ultimul loc de muncă al mr. Marian Mihai Lungu, înainte de Suceava, a fost ca șef de stat major al unui batalion de ordine publică în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a municipiului București . Impresionat de CV-ul inspectorului-șef Marian Lungu, prefectul Florin Sinescu și-a declarat încrederea deplină atât în jandarmii suceveni, cât și în virtuțile noului lor șef. „Acest moment de predare a ștafetei este o etapă în care plecăm la drum cu un nou inspector-șef la Suceava, care are un C.V. impresionant… Domnul inspector-șef Lungu, pe lângă o experiență bogată, are și o pregătire profesională foarte bună și sunt convins că acest lucru nu poate să ne ducă cu gândul decât la faptul că vom deveni o echipă… La Suceava, în ceea ce privește încrederea populației în jandarmi, e un lucru important faptul că s-a reușit ca Jandarmeria să fie o Armă respectată a Ministerului Afacerilor Interne”, a afirmat prefectul județului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI