Moda toamnei

N-o să lămurim noi aici dacă haina face pe om ori ba sau, cumva, dacă împăratul e gol și nu pricepe, cum să-i strecurăm sugestia să se înțolească un pic. Zic că deocamdată să ne fie suficientă vestea că parlamentarii noștri intenționează (unii; să vedem de s-or înțelege!) să adopte „o ținută decentă și oficială”. Cum să fie aceasta? Pare-se că încă nu se știe limpede, s-ar mai căuta „o frază care să fie cât de cât mai explicită”. Până să se găsească aceea, fraza, pe la colțurile fabricii de legi și mai departe, deja unii au evaluat în șagă lungimea pletelor lui R. Cernea și și-au zis că nu e cazul să-l amenințe pe deputat cu foarfecele; totuși, cu gândul la coafor, și-au spus că, dacă sunt pricepute, doamnele se pot pieptăna și cu mâna proprie.
 

L.D. CLEMENT

Pare-se că, la ambele sexe, nimeni nu va sancționa ghiulurile supradimensionate și lanțurile de rapper, urmând doar ca cei cu 7 ani de-acasă să le păstreze la sipet, iar cei fără, să le etaleze pentru a arăta și astfel câte parale fac. Pare-se că nu se va impune un standard nici cu privire la scurtimea (sau lungimea?!) fustelor, fără a se pierde totuși din vedere că ele (fustele) au cel puțin intenții, dacă nu și valoare politică incontestabilă. Cât despre costumele de plajă ale parlamentarelor duse să facă baie de mulțime la Năvodari, precum cel din vară al E. Udrea, trebuie să fie clar: la anul nu se vor mai purta petele de leopard. Apropo! Despre o primă impresie se mai zice că afară vopsit e gardul (haina), iar înăuntru… Oare ținuta decentă și oficială, probabil ceva între office și diplomatică, va fi de natură ca la câte unii să modifice și altceva? Atitudinea, implicarea…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: