Wlodzimierz Eminowicz despre Mihail Eminescu (2)

Partea interesantă din istoria acestei familii de negustori armeni, înnobilată de regele Poloniei, cu militari de carieră, ingineri, artiști plastici, muzicieni și scriitori stă în faptul că Wlodzimierz Eminowicz (1863-1932) s-a interesat în chip deosebit de poetul român Mihail Eminescu, despre care polonezii bănuiau că descinde din neamul Eminowicz.

 

Rîndurile scrise de Wlodzimierz Eminowicz, publicate în „Ormiansko-katolickiej Archidiecezjii Lwowskiej”, Lwow, 1928, p. 115-116, nu au fost cunoscute de istoricii literari români și titlul articolului său nu figurează în Bibliografia din M. Eminescu, Opere, vol. XVII, Partea I (1866-1938), Partea a II-a A și B (1939-1989), Editura Academiei Române, București, 1999 și 2008, motiv pentru care le și reproducem (după o versiune engleză) în traducerea poetului Horațiu Stamatin din Cîmpulung Moldovenesc. Câteva precizări privind descendența lui Michal Eminescu Michal Eminowicz s-a născut la Ipatești lângă Botuszany, în 1841. A făcut școala secundară în Cernăuți și a absolvit Universitatea din Viena. Mai târziu și-a schimbat numele în Eminescu și a fost numit bibliotecar al Universității din Iași. A editat un ziar conservator, a scris multă proză și mai târziu versuri. Acestea din urmă i-au adus renumele de cel mai mare poet român. În 1883, s-a îmbolnăvit de o boală mentală și a murit prematur în 1889. La mult timp după moartea sa, în România, s-au iscat multe discuții privind descendența poetului, care rămân încă nefinalizate. Unii susțin ideea că Michal Eminescu provenea dintr-o familie poloneză de origine armeană, alții, că el ar fi pur român, fapt contestat de alții ca afirmație nefondată, spunând la rândul lor că ar fi român cu descendență armeană. Datorită faptului că purtăm același nume, am avut câteva ocazii de a vorbi cu românii despre cel mai mare poet al lor. Mai întâi i-am întâlnit la Universitatea din Viena în anii 1883-1886. Majoritatea dintre ei erau membri ai unei asociații al cărei membru cofondator fusese și Eminescu. Convorbirile cu ei începeau de obicei cu întrebarea dacă aparțin aceleiași familii din care se trăgea Eminescu. Mai târziu, în locuri și momente diferite, mi s-a pus mereu aceeași întrebare. Ultima dată înainte de război, în 1912, am cunoscut un grup de români în Todelbad, o stațiune lângă Gratz; printre ei era o franțuzoaică mai în vârstă, măritată și trăind în România de multă vreme, o admiratoare ardentă a lui Michal Eminescu, pe care ea îl cunoscuse personal. Poetul și opera sa constituiau subiectele noastre de discuție, în timpul cărora această doamnă în vârstă și prietenoasă se referea constant la descendența lui poloneză, scoțând în evidență anumite caracteristici ale poeziei sale care după opinia sa erau străine de specificul românesc. Abia după război am găsit câțiva români care se îndoiau de originea polono-armeană a lui Eminescu. În ciuda acestui fapt, totuși, descendența armeană a poetului nu poate fi pusă la îndoială, cred că poate fi luată drept adevărată afirmația că strămoșii săi proveneau din aceeași familie cu familia poloneză Eminowicz. Singura întrebare la care trebuie să răspundem ar fi din care ramură se trage – poloneză sau polono-basarabeană? Prima posibilitate mi se pare mai puțin probabilă, pentru că sunt familiarizat cu istoria amănunțită a acestei familii începând cu jumătatea secolului al XVII-lea. Bifurcarea trebuie să se fi întâmplat înaintea acestui secol și apoi naționalitatea românească a familiei Eminescu trebuie să fie mai veche; prin urmare, ar fi luat mult timp ca tradiția originii ei polono-armene să dispară din memorie, iar românizarea numelui s-ar fi petrecut la o dată mult mai timpurie. Pe de altă parte, pare mult mai probabil că familia Eminescu aparține liniei basarabene, de a cărei legătură, dacă e vreuna, cu familia poloneză Eminowicz, exceptând același nume, nu am fost sigur multă vreme. Am avut o certitudine numai după ce m-am familiarizat cu documentele asupra certificatului de înnobilare, care veneau de la Kamieniec Podolski și erau păstrate la Colegiul Militar din St. Petersburg, acolo am găsit o însemnare că familia basarabeană Eminowicz și-a dovedit nobilitatea prezentând același blazon folosit și de familia poloneză Eminowicz. Mai mult, Piotr, fiul lui Michal, primul din familie care a cerut în 1802 legitimarea titlului său nobiliar, a arătat clar că el și familia Eminovicz, în acel moment trăind în provincia Cracovia, erau înrudiți. În anii 1846-1854, cei trei fii ai lui Piotr și cinci nepoți au obținut confirmarea; printre fiii săi era Michal, născut în 1913, și fiul său, al cărui nume era tot Michal. Nu dețin nicio dovadă ca să presupun că ultimul Michal menționat este poetul Michal, deși data nașterii sale nu o exclude. Totuși, de vreme ce tradiția descendenței polono-armeane a lui Eminescu a fost recunoscută în România de mult timp, numele de botez al poetului era foarte popular printre membrii familiei basarabene Eminowicz. În sfârșit, domiciliile familiilor Eminescu și Eminowicz sunt aproape învecinate (cei din urmă trăiesc la nordul râului Prut, cu proprietăți în Belinow, Mukarow și Zinkowce, iar un copil Eminescu se naște în sudul Prutului, lângă granița cu Basarabia). După toate probabilitățile, Eminescu descinde din linia basarabeană a familiei Eminowicz și strămoșii săi nu ar fi putut emigra în România mult mai devreme. Poate că o cercetare mai atentă în această direcție ar putea dovedi clar și cu bune rezultate în rezolvarea controversei asupra originii familiei poetului.” Wlodzimierz Eminowicz Note editoriale (I.F.): Ipatești – forma primară a toponimului Ipotești, care provine din numele proprietarului dintîi al satului, Ipate, supranume din grecescul Hipátios, de la substantivul hýpatos, însemnînd consul, care a produs în românește patronime vechi precum Hipatie, Ipătescu, Epatie sau Pate. 1841 – dată eronată, probabil dintr-o neglijentă grafie manuscrisă 1849, anul de naștere al poetului înscris în registrul Societății „Junimea”, „20 dec. 1849, Sf. Ignat, Botoșani”. „a editat un ziar conservator” – M. Eminescu a fost doar redactor prim la ziarul conservator „Timpul”, din noiembrie 1877 pînă în iulie 1883. „franțuzoaica mai în vîrstă” – era o bogată sursă de informații despre viața și opera lui M. Eminescu, dar s-a pierdut „în negura uitărei”. „proprietăți în Belinow, Mukarow și Zinkowce” – din Basarabia ar trebui cercetate în privința numelor de familie, proprietari, răzeși sau clăcași, documentele oferind, poate, mănunte prețioase. „Poate că o cercetare mai atentă” – în stînga Prutului ar aduce informații noi, chiar dacă românii se înspăimîntă cînd li se propun asemenea ipoteze. Un amănunt crucial: Toți Eminowicz de neam armean din Polonia erau de confesie romano-catolică, fapt ce exclude, în vremea administrației austriece, acordarea funcției de dascăl într-o biserică ortodoxă din Bucovina unui bejenar din această direcție. Aceeași prudență ortodoxă se impunea și față de uniații din ținutul Tîrnavelor Bănățene. (Va urma)